A trecut un an de la evenimentul de anul trecut, care ar fi putut să se termine tragic. În timpului meciului, un fotbalist a căzut secerat pe teren în minutul 41. El a fost resuscitat și aparent a suferit un infarct.

Am văzut meciul în direct. Am văzut cum a căzut. Mi s-a făcut pielea de găină și m-am rugat să își revină. Dar ce m-a impresionat profund a fost reacția de protecție a colegilor lui.

Cum l-au protejat de aparatele de fotografiat, de camere și de miile de ochi ce urmăreau totul în timp real, din tribune. Cum căpitanul echipei a îngrijit-o pe soția colegului său, cum nu a lăsat-o singură, nici măcar o secundă.

Mai jos este copy paste a ceea ce am scris anul trecut. Și aș vrea să nu uităm. Aș vrea să nu uit. Așa că am scris iarăși.

Ce ne-a învățat evenimentul de ieri? Ne-a învățat decența, ne-a învățat respectul față de durerea celorlalți, ne-a învățat că moartea vinde doar atunci când noi permitem asta.

Am urmărit imaginile în direct, a fost copleșitor, îmi închipui cum a fost pentru cei care se aflau acolo. Mi-a plăcut că transmisiunea de pe teren a ocolit locul în care viața se lupta cu moartea.

Pe Facebook toată lumea cerea să vadă momentul căderii, toți cereau filmarea scurtă în care jucătorului i s-a făcut rău pe teren.

Moartea vinde, pentru că oamenii cumpără.

Ce ne-a învățat evenimentul de ieri? Că dincolo de orice lucru lumesc, dincolo de faimă, de bogăție, de strălucire, suntem noi, oamenii, care avem nevoie unii de ceilalți.

Evenimentul de ieri ne-a învățat să facem un zid pentru ai noștri, un scut pentru familie, să fim acolo când este nevoie de noi. Cu trupul și cu sufletul, așa cum poate fiecare.

Dacă vrei să faci ceva pentru lumea asta, mergi acasă și iubește-ți familia, spunea o vorbă din popor. Iubire am văzut eu ieri, și cred că asta a văzut o lume întreagă.

Evenimentul de ieri ne-a învățat cât de important este să (știi!!!) să acorzi primul ajutor și că reacția lucidă în primele secunde poate face diferența dintre viață și moarte.

Evenimentul de ieri ne-a învățat că oricât ne-am încăpățâna să credem altceva, noi oamenii, avem nevoie și depindem unii de ceilalți, ca să trăim.

Nu putem câștiga singuri fiind, fără echipă, fără familie.

Să facem un zid pentru ai noștri, un scut pentru familie, să fim acolo când este nevoie de noi. Gândul acesta o să îl păstrez cu mine astăzi.

Sursă foto copertă articol: Kelly Sikkema on Unsplash