Și a fost și prima zi de scoală. Ca o respirație profundă, pe care în sfârșit o eliberezi din piept și din abdomen.

Prima zi de școală schimbă totul. E unul dintre cele mai mari și evidente semne că bebelușul ce mai ieri stătea lipit de pieptul tău, acum e un copăcel, ce îți ajunge aproape până la brâu…

Nu mă înțelegeți greșit, nu plâng trecerea timpului, doar mă gândesc la el cu nostalgie. Și cred că acesta este unul dintre acele multe lucruri, pe care părinții le pot pricepe. Așa că nu voi încerca să explic prea mult sentimentul.

Am plecat de acasă cu un copil fără emoții, cu un zâmbet larg, bucuros. Dar pe măsură ce ne apropiam de curtea școlii, îi simțeam mâna în mâna mea, cum devenea tot mai moale. Simțeam cum emoțiile i se scurgeau prin vene și mușchi.

Am ajuns aproape de careu, când lacrimile i se rostogoleau deja pe furiș, pe obrăjori. Ca și când nu ar fi trebuit să plângă, ori ceilalți nu ar fi trebuit să fie martori la asta.

M-am aplecat și i-am șoptit la ureche: Aveam aceeași vârstă ca și a ta, în prima mea zi de școală. Și am plâns și eu, de emoții. Eu sunt lângă tine, și te susțin. Vom merge împreună în clasă.

Și-a luat colegul de mână și au plecat în șir de câte doi, ca un șir de bobocei după mama rață. Au trecut pe sub un pod de flori, ținut de colegii mai mari.

A intrat în clasă, unde îl aștepta un mic cadou, de la doamna. Și deși l-am lăsat cu lacrimi în ochi, când ne-am revăzut, două ore mai târziu, nu era veselia întruchipată, dar tristețea-i dispăruse.

Întrebând totuși dacă a mai plâns după ce am plecat noi, doamna mi-a răspuns că nu, ba din contră, a fost foarte vorbăreț și a propus diverse activități. La asta, chiar nu mă așteptam. ?

Se descurscă copiii noștri, chiar dacă noi îi vedem ca pe niște puișori abia ieșiți din ou. Ei sunt deja copți la soare, aurii și luminoși. Se vor descurca ei pe mai departe. Noi părinții, suntem cei ce trebuie să fim mai încrezători. Și mândrii că suntem părinții lor. Cât noroc pe capul nostru să-i avem? O binecuvântare infinită…

După cele două ore de program, am mers în parcul alăturat, unde erau copiii de la alte clase, majoritatea de pe același palier cu el. Am găsit oportun momentul pentru el, pentru a face cunoștință și cu colegii mai mari, nu doar cu cei din an. Fără ca eu să intervin în vreun fel în jocul lor sau în prezentări.

Când ne-am întors spre casă, o pană nouă și curată a coborât chiar deasupra noastră și am prins-o înainte să atingă pământul. Iar M este mare colecționar de pene. Să fie oare acesta vreun semn?

Prima impresie la cald? Prima zi trece repede, prea repede. Mi s-au părut ca cinci minute.

De astăzi începe programul normal, deja. M-am trezit mai devreme pentru a-i pregăti pachețelul. El are ore de la opt la patru, deci trebuie să îi pregătim inclusiv mâncare pentru prânz. S-a trezit greu, ar mai fi dormit. Normal. Și eu aș mai fi dormit.

L-a dus tatăl lui la școală, unde despărțirea a fost greuță. Probabil dacă aș fi mers eu, ar fi fost și mai greu. Urmează să îl iau eu la patru fără zece. Abia aștept să îmi povestească prima zi al acestui mare pas din viața lui. Și a noastră.

Cum a fost prima zi de școală? Abia aștept să povestim și despre prima zi „adevărată” de școală.

Sursă foto copertă articol: Chris Hardy on Unsplash

Ps. Nu știu dacă ați văzut video, Facebook nu este cel mai bun prieten al meu. Dar asta cred că ar putea să ajute și la grădiniță și la școală. Noi am făcut aseară bătaie cu perne. Și au fost bine.