În aproape doi ani am avut câteva momente în care mi-am zis că nu mai pot, că abia aștept să crească un pic mai mare și să mănânce în siguranță, fără de a avea grija că se poate îneca, sau să pot să înghit liniștită bucățica mea de mâncare fără să se cațere cineva pe mine, ori să merg la baie pentru un pipi dus până la capăt. Sper să știți despre ce vorbesc, să nu fiu vreo ciudată :))).
Și totuși, iată că a crescut și că doi ani s-au dus ca gândul. Când au trecut, Dumnezeule? Și acum îmi doresc să fi mă fi bucurat mai mult de fiecare clipă împreună, de fiecare trăznaie, de fiecare zâmbet ghiduș care preceda o năzbâtie pentru că ce este timpul? O pocnire din degete, un gând, o adiere…
Ziua de astăzi se duce și nu se mai întoarce. Sigur că nu putem fi în permanență zen ca părinți, dar în momentele grele, dificile, amintiți-vă că timpul nu este de partea noastră, trece mult prea repede și că într-o zi o să vă fie dor. Într-o zi o să fie liniște, o să aveți suficient timp liber, timp pentru voi, dar o să vă fie dor. Toate au un preț.
Așa că eu o să îmbrățișez vremea de azi, o să țin cu dinții de „acum” și voi îngheța în inima mea….
Ca să îmi fie provizii pentru acele zile în care o să îmi fie dor…