Dragă doamnă de pe stradă, din parc, din supermarket, și din oricare alt loc în care ies cu cel mic, apreciez grija ta pentru modul in care îmi cresc copilul. Observ că ești atentă la fiecare detaliu și mă atenționezi, uneori pe un ton deranjant, că ceea ce fac eu este greșit. Nu aș avea nimic împotriva sfaturilor tale, dar vezi tu, nu știu cât de informată ești despre diversificare, despre particularitățile copilului meu, și dacă te mai afli în spatele casei de marcat, unde scanezi produse și nu într-un cabinet medical îmbrăcată în halat alb, cu atât mai mult, permite-mi să nu te iau în seamă. Și dacă mi-ai cere să îți întorc favoarea, ți-aș recomanda să mai lucrezi la educație, deoarece să îți dai cu părerea neîntrebat ,despre ceva ce nu te privește, se numește proastă creștere.
Pentru că nu aș vrea să critic la fel ca tine , fară să și argumentez, dă-mi voie să îți explic de ce nu găsesc utile”sfaturile tale ”.
Ar mai fi multe de spus, însă eu un singur lucru aș vrea să punctez. Până acum, nu mi s-a întâmplat ca un bărbat să îmi facă vreo observație referitoare la copilul meu. Asta înseamna că cele mai multe persoane „binevoitoare” sunt femei, care dacă au fost măcar o dată mame, cu siguranță cunosc sensibilitatea crescută a unei proaspete mămici. Și tocmai din acest motiv, indignarea mea este cu atât mai mare, pentru că aici m-aș fi așteptat să găsesc înțelegere.
Prin urmare, stimată doamnă, eu nu contest că poate intenția este de a ajuta, dar crede-mă că spunându-i unei femei, posibil măcintă de îngrijorarea că poate nu va fi o mamă bună, că este iresponsabilă, nu reușești decât să îi alimentezi starea și așa, iritată. Pe românește, nu faci decât să o enervezi. Și fix de asta nu are nevoie acum. Chiar și o simplă vorbă are puterea de a tulbura o persoană, deci crezi că poți să îți asumi posibilul impact al cuvintelor tale?
Așadar, nu mai interveni decât dacă observi un comportament indecent, vulgar sau agresiv. Dacă simți neaparat nevoia de a spune ceva, mai bine oferă o vorbă bună sau o alinare. Pentru că de asta avem nevoie. De o încurajare, ca de la mamă la mamă.
PS. Nu uitați că ne întâlnim și pe Facebook, pe pagina http://www.facebook.com/MamadeMatei