Aud tot mai des Paștele nu mai este cum a fost… Nu mai simt aerul de sărbătoare… Este o zi ca oricare alta….

Suntem nostalgici după vremurile copilăriei. Ne este dor de bunici, de timpurile în care viața era mai simplă și totul era o joacă.

Suntem adulți și acum știm și ne înțelegem și părinții, că Paștele era frumos, dar înseamna și muncă și cheltuieli. Chiar dacă prin ochii noștri de copil, totul părea ca o poveste.

Cu hăinuțe noi de Paște, cu miros de cozonac și pască, friptură la cuptor și sarmale. Cu brebenei și viorele proaspăt culese din pădure. Cu ouă colorate și abțipilduri cu scena Învierii. Cu puișori gălbui și pufoși alergând după mama-cloșcă prin ogradă. Cum să nu iubești Paștele?

Dacă Paștele nu mai este ca altă dată, atunci să îl facem noi să fie. Pentru copiii noștri.

Sigur că pentru noi, Paștele nu va mai fi nicioadată ca pe vremuri. Pentru că vremurile s-au schimbat. Noi ne-am schimbat. Dar de ce nu am crea acea atmosferă după care tânjim. pentru copiii noștri?

Nu ne va aduce nimeni înapoi Paștele copilăriei noastre, pentru noi. Dar îl putem crea noi, pentru copiii noștri.

Să dereticăm casa înainte de sărbători, la fel cum făceau mama și bunicile noastre. Să implicăm și copiii. Poate că atunci ni se părea corvoadă, când eram mici, dar ia uitați cu cât drag ne amintim acum despre asta. 🙂

Să ținem post, măcar în ultima săptămână, ca să ne bucurăm cu recunoștință de bucatele de duminică. Îmi amintesc că aveam un unchi care în ajunul sărbătorilor mari, mânca doar ceapă cu pâine, pentru că gospodinele nu mai aveau timp de alte pregătiri. Și pentru acest lucru l-am admirat și apreciat mereu în secret.

Să vopsim ouăle, cu copiii lângă noi. Să le lăsăm creativitatea să ne înconjoare. Chiar dacă nu vor ieși perfecte, dar vor fi muncite. Și ce mulțumire mai mare există, decît să te bucuri de roadele muncii tale?

Să coacem, să gătim, să umplem casa de mirosuri care conduc către bucatele gustoase care se pregătesc în cuptor. Și de care ne vom bucura cu toții a doua zi.

Să ieșim la iarbă verde, dacă putem. Chiar și într-un parc, dacă nu avem curte. Să ne încălzească soarele, să auzim păsările, să simțim mirosul florilor și al copacilor înfloriți.

Să mergem să luăm Lumină în noaptea de Înviere. Și să ciocnim cât un ou când ne întoarcem acasă, și să gustăm din cozonacul la care ne-a tot stat mintea de două zile.

Nu ne va aduce nimeni înapoi Paștele copilăriei noastre, pentru noi. Dar îl putem crea noi, pentru copiii noștri.

Sursă foto copertă articol: Sebastian Staines on Unsplash