Să citesc în anul 2021 propoziția „900.000 de copii români sunt deconectați în acest moment de școală” mi s-a părut un lucru de necrezut.
Din păcate însă, pandemia și școala online chiar au deconectat la propriu copii de învățământ. Foarte mulți copii din mediul rural sunt nevoiți să renunțe la școală pentru că nu au acoperite nici nevoile de bază. Nu au haine, nu au caiete, nu au manuale, nu au telefon de pe care să se conecteze la orele online. Nu au bani de școală într-un sistem de educație care se prezintă a fi gratuit pentru copii.
Gratuit poate că este pe hârtie, dar nu și pentru părinții copiilor care iși trimit copiii la școală.
Mă amuză puțin și zâmbesc cu amărăciune când văd diversele dezbateri de prin presă sau de la televizor. Vorbim despre ce este politically correct, despre egalitatea de gen, despre drepturi egale, când noi nu ne naștem egali în societate. Poate că din punct de vedere social, la un moment dat se întâmpla asta, atunci când clasele sociale erau ceva mai uniforme, iar discrepanțele nu erau atât de evidente.
Însă la modul realist vorbind, șansele nu au cum sa fie egale, atâta timp cât genetica are de spus un cuvânt foarte important pentru fiecare dintre noi.
Șanse egale ar trebui să avem toți la educație (fără să fie nevoie să mergem kilometri pe jos până la școala și să nu avem bani de rechizite), la sănătate, la servicii sociale.
In perioada pandemiei, Mihai nu a fost conectat online pentru ca nu a beneficiat de echipament IT de la scoala. Spune ca nu au fost suficiente, insa el nu este suparat, considera ca poate alti copii au avut nevoie mai mare. Mama spune ca este sensibil si o protejeaza foarte mult. Chiar daca el are foarte multe lipsuri, Mihai isi doreste ca mama sa se inteleaga bine cu toata lumea.
Despre rolul statului nu mai are rost să vorbim, deși România nu este cea mai nepotrivită țară în care să te naști. Însă satele uitate de lume, departe de orașele mari, sunt factori care scad dramatic șansele la accesul de surse și resurse.
Oricât de geniu ar fi un copil, în contextul satului românesc va avea toate argumentele să abandoneze și să meargă cu oile pe câmp sau cu ziua la muncă. Așa cum este poveste lui Mihai, un băiețel de clasa a 5a:
Au fost situatii in care Mihai a ales sa-si ajute mama la facut dopuri pentru sticle ca sa poata sa plateasca facturile. Singuratatea si durerea i-au impins pe copii sa isi ajute mama. Mihai vrea sa devina pompier cand va fi mare, insa pana atunci isi doreste un laptop, rechizite cu ghiozdan, un birou al carui colt este pregatit de el inca de cativa an.
Povestea lui Mihai este una din cele mai triste auzite pana acum. Mihai este in clasa a 5a si locuieste impreuna cu mama si cu fratele mai mare. Toti locuiesc intr-o camera, fara geam la fereastra si aproape fara usi in acelasi Novaci din Jud. Giurgiu. Prima camera este bucataria, iar a doua este camera in care dorm. Mihai si-a pierdut tatal si alti 2 frati, o sora si un frate, care au decedat inecati in timp ce se intorceau de la munca pe camp. De atunci, viata lor s-a schimbat iar lupta pentru supravietuire a devenit cea mai acerba din toate cele. Mama si fratele cel mare Bubu, in varsta de 15 ani, muncesc pe unde pot la alti oameni din sat la camp, iar Mihai nu stie inca daca mersul la scoala sau ajutorul lui catre mama si frate sunt mai importante. Din putinul pe care il castiga nu reusesc sa acopere multe din cheltuielile casei. Usa de la intrare este deteriorata, mai exact sparta, iar asa s-au chinuit toata iarna. Recent a fost improvizat un placaj de catre fratele cel mare dar si acela a cedat. Mihai este in clasa a 5a si spune ca acum cateva saptamani nu a fost la scoala timp de 5 zile pentru ca s-au rupt adidasii si ar fi ras copiii de el.
Putem ajuta copiii din medii defavorizate, putem să le creștem șansa la educație, îndrăznind să credem că putem diminua astfel rata abandonului școlar.
Pe toată perioada verii, Baneasa Shopping City in parteneriat cu organizația non-guvernamentală Banca de Bine , în cadrul campaniei „ȘcoalaFărăPauză” invită oamenii să doneze de joi până duminică,între orele 10-20, in spațiul special amenajat Școalafărăpauză din parcarea exterioară City, lucrurile de care copiii au nevoie pentru a reveni la școală din toamnă, în contextul în care mulți dintre ei intră în vacanță și nu se mai întorc la cursuri.
Durata campaniei este cuprinsă între 25 iunie și 31 octombrie. Se strâng haine și rechizite vara aceasta pentru la toamnă. Cum s-ar zice, facem vara sanie. 🙂 La finalul campaniei, produsele donate vor fi triate și igienizate și vor fi livrate școlilor și copiilor din familiile dezavantajate provenind din județele Ialomița, Giurgiu, Prahova, Suceava și Teleorman.
În decurs de o lună s-au colectat deja 1,7 tone de îmbrăcăminte și peste 600 kg de rechizite și dispozitive electronice.
Mai multe informații despre campanie găsiți pe site-ul oficial : Băneasa.ro
Iar în loc de încheiere pot să mai spun doar că pentru mine abandonul școlar este un subiect sensibil. Copiii fără posibiliăți au ocazia prin intermediul educației să aspire la o viață mai bună, la un viitor mai sigur.
Sigur că sunt povești de succes a celor care la un moment dat au renunțat la școală, însă realitatea covârșitoare ne-a arătat că cei mai mulți copii care abandonează școala abandonează în același timp speranța unui viitor mai bun. Meseriile viitorului se bazează tot mai mult pe tehnologie și educație, și știind asta acum, nu pot să nu mă întreb, ce îi așteaptă pe copiii noștri, care sunt ai tuturor?