Să fii părinte in 2016 este poate mai ușor din punct de vedere fizic, dispunând de toată tehnlogia, însă presiunea care vine din toate părțile, pentru a crește copilul „cum trebuie”, ne poate dărâma psihicul uneori. Mergem spre un drum mai frumos și mai sănătos în modul de creștere a copiilor noștri, însă faptul că poate nu alăptăm și toți ne arată cu degetul sau pentru că nu am reușit să îl determinăm pe cel mic să mănânce legume plus stresul adunat, grijile și nevoile, toate aceastea ne pot depăși la un moment dat. Și ce se întâmplă atunci? Adunăm o mulțime de frustrare care trebuie vărsată undeva. Unde? Asupra copilului, care stă în fața noastră vulnerabil, nu poate răspunde, nu se poate apăra.
Nu trăim timpuri ușoare. Este tot mai greu, pentru unii dintre noi, să asigure minimul decenței familiei. Suntem sufocați de temeri, de griji, de prea puțin, de prea greu. Însă amintiți-vă că nu copiii sunt cauza neajunsurilor noastre.
Eu am crescut cu temeri și frici, cu atitudini nejustificate, pe care nu le înțelegeam. Târziu mi-am dat seama că au venit din prea marea grijă a părinților și din neputință. Mi-a lipsit de multe ori încrederea în mine, și asta a contribuit la conturarea caracterului meu. Îmi doresc să am puterea să învăț din greșeli, și să reușesc să găsesc alte metode de educare a copiilor mei.
Nu este ușor să fii părinte. Sunt situații în care îți este foarte greu să îți mai păstrezi cumpătul. Dar, incercați să nu țipați la copii. Nu lăsați nereușitele voastre, personale, să afecteze startul lor în viața asta în care și așa este tot mai greu să treci prin ea cu capul sus. Nu îi mai certați pentru că nu aveți răbdare, păstrați mustrarea pentru momentele în care chiar este nevoie de ea, pentru că sigur veți avea ocazia să o folosiți, şi probabil nu doar o dată. În schimb, bucurați-vă pentru reușitele lor, insuflați-le curaj, fiți alături de ei, mai ales când ei vă cer acest lucru, sau simțiți că au nevoie.