Este întuneric. Nasul îmi este sub pătură călduță. Mă afund și mai tare în culcuș atunci când alarma unui telefon sună hotărâtă din cealaltă cameră. Dar astăzi este Sfântul Andrei, așa că dau pătura la o parte și merg să opresc alarma.
Este zi liberă astăzi și stăm toți trei acasă. Avem planuri pentru azi. Să împodobim casa pentru decembrie. Să ieșim în parc și să bem o ciocolată caldă în timp ce nasul înghețat și roșu se bucură de aburii călduți.
Bâjbâi prin casă și mă ghidez după lumina telefonului. Opresc alarma la 06:20. Ce bine că pot întoarce înapoi în pat, îmi spun bucuroasă în gând. Apoi ridic ochii spre geam. Și am văzut primii fulgi de nea de anul acesta.
Ca să nu fiu dezamăgită mai târziu, îmi spun că sunt doar câțiva fulgi timizi și nu este cazul să mă entuziasmez. Când mă voi trezi, după ora 9 -sper- totul îmi va părea un vis.
Apoi m-am trezit de-adevăratelea și am fugit la geam, mai ceva ca un copil. L-am luat și pe M. pe sus, în brațe și ne-am lipit amândoi fața de fereastră. Ningeeeeeee, am strigat amândoi în cor.
Ninsoarea de astăzi a fost pentru mine un semn că natura și pământul nu s-au întors cu totul cu susul în jos. Și mi-a dat speranță, știți? Mi-a dat sentimentul că răul se duce și că în anul ce urmează lucrurile se vor așeza, așa cum le știm.
Sau cel puțin viața va continua pentru noi, cu bune și cu rele, cu speranță, cu mai puțină teamă.
Ninsoarea de astăzi mi-a mai încălzit puțin inima cu speranță. Un semn de normalitate într-o perioadă cu totul nefirească…
Deși îmi place să urmăresc iarna din spatele ferestrei, cu o cană caldă de ceai alături, totuși cred că Sfântul Andrei astăzi ne-a făcut așa surpriză frumoasă…