Am văzut Grinch când eram copilă. Și nu prea am înțeles mare lucru din film. Și nici nu am avut un adult care să îmi explice despre ce este vorba.

Am revăzut apoi parțial Grinch când Matei era mic. S-a speriat de personajele din film/ desen animat și l-am inchis.

Mai târziu, acum doi ani, am revăzut Grinch integral, într-un ajun de Crăciun, când ai mei dormeau deja.

Și am înțeles.

Pentru că de data asta, am avut un adult care să îmi explice. Pe mine. Eram și copilul fascinat de ceea ce vede, dar și adultul care pune piesele cap la cap. Și ce mare aha! am avut!

Grinch era un morocănos care trăiește izolat de restul oamenilor. Pentru care bucuria și veselia de Crăciun sunt aproape deranjante. Grinch avea inima de două ori mai mică decât un om obișnuit. Grinch era singur, nu iubea pe nimeni, și era neiubit.

Când te simți neiubit, ai vrea ca nici ceilalți oameni să nu simtă bucurie sau veselie. Așa că încerci să le strici bucuria. În viața reală asta se poate vedea în oamenii veșnic nemulțumiți. În oamenii care consumă alcool și apoi își descarcă supărările pe familiile lor. În oamenii care lovesc fizic și psihic. Fiecare dintre noi cunoaște câte un Grinch.

Dar Grinch a primit șansa de a face bine pentru ceilalți. Și inima i-a crescut de trei ori.

De câte ori întâlniți un Grinch, înainte să judecați, mai întâi să vă întrebați:

Oare cât de grea i-a fost viața până atunci? Oare ce l-a rănit atât de tare? Pe cine a așteptat și nu a venit? Ce a așteptat și nu a venit? Ce nevoie a avut și nu s-a împlinit? Oare ce bucată din suflețelul lui s-a rupt și nu s-a mai lipit?

Ce vreau să spun e că nimeni nu vrea să-i fie rău, doar pentru că n-are altceva mai bun de făcut.

Nimeni nu ar vrea să fie singur, dacă nu ar fi durut când a fost împreună.

Nimeni nu ar vrea să strice bucuria altcuiva, dacă propria bucurie nu i-ar fi fost luată la un moment dat.

Nimeni nu își dorește să aibă inima mică. Decât dacă nu a avut de ales altfel, la un moment dat…

Sursă foto: PixaBaby