Săptămâna trecută toată grădinița a mers la circ. Ai noștri fiind mai mici, au mers însoțiți de părinți. Al meu a rămas acasă. Noi am refuzat să mergem la circ. În primul rând că atunci când merge un grup mare, de obicei e vânzoleală și haos. La doar trei ani, Matei e prea mic pentru asta. Dacă-i nevoie să mergem pe undeva, nu-i bai, îl ducem noi, pe cont propriu.
Apoi, dacă ar fi fost doar despre acrobațiile impresionante ale artiștilor, aș fi fost poate de acord. Însă să văd animalele obligate să răspundă tuturor comenzilor, să le simt frica și umilința, clar nu este ceva ce i-aș transmite copilului meu că este în regula să te porți astfel cu necuvântătoarele.
După vizita la Zoo, nici pe acolo nu vom mai trece. Cel puțin la noi, condițiile sunt cel mult minime. Să treci pe lângă cuștile lor, să le vezi captive, lipsite de viață, de ce ne-am dori un astfel de spectacol?
Și mai rele tratamente aplicate animalelor sunt cele în care sunt obligate să stea la pozat. Care sunt sedate, cărora li se scot ochii ca să nu mai reacționeze la bliț.
Ajungem astfel la povestea ursului Max… Max s-a născut în 1997 şi a fost luat de lângă mama lui şi dat unor samsari care l-au dus la poalele Castelului Peleş, unde luau bani turiştilor care doreau o poză cu ursul. Pentru că Max era deranjat de blitzurile aparatelor foto, stăpânii lui i-au scos ochii cu un bold. Apoi i-au pilit dinţii şi i-au făcut un „tratament” agresiv cu spray cu piper, pentru a-i omorâ mirosul. Pentru a nu avea surprize şi a fi siguri că Max nu devine agresiv, l-au obişnuit să bea bere în care erau topite pastile. Aproape 10 ani a durat chinul pentru Max, recuperat în 2006 de Sancturaul urşilor Libearty. După doi ani de îngrijiri medicale a primit o bucată de pădure în care să se mişte liber.
Anii de la Peleş l-au răpus însă, suferea de artrită, iar la începutul lunii nu s-a mai putut mişca. Partea din spate a corpului i-a paralizat. Obosit să mai îndure atâta suferință fizică, Max a refuzat să mai mănânce și să mai bea apă, iar inima lui a încetat să mai bată.
„Ochii frumoși, lipsiți (prin mâna crudă a omului) de bucuria culorii, văd acum din nou. Ochii lui văd cerul, și lumina, și îngerii! Suferința lui, în lumea oamenilor, care n-au știut să-i facă decât prea mult rău și prea puțin bine, a luat sfârșit. Max, cel mai frumos urs din Sanctuarul Libearty, sufletul pe care omul l-a chinuit până dincolo de limita înțelegerii, s-a dus în Cer. Singurul gând ce ne alină acum, la despărțirea de el, este că pe Max nu îl mai doare nimic, nimeni n-o să îi mai facă nici un rău și nu va mai fi niciodată chinuit. Rămas-bun Max, nu vom uita niciodată ochii tăi frumoși care n-au putut să vadă, dar au știut să ne arate cel mai frumos suflet si iubire sincera!”, este mesajul postat pe Facebook pe contul Sanctuarului Libearty.
Foto credit: Libearty – Bear Sanctuary