Mickey și piloții de curse. În curând la Disney Junior

14 aprilie 2017
Postat de Mamă de Matei în Uncategorized
0

Părinții de astăzi sunt copiii generației cu cheia purtată la gât. Eu sunt un copil care a purtat cheia la gât, pe care părinții îl lăsau singur în casă în vreme ce ei plecau la serviciu, care se juca de-a v-ați ascunselea, care sâmbăta dimineață rămânea în pijamale până la ora 12:00 ca să se uite la Lessie pentru a nu știu câta oară, la Mickey Mouse, Goofy ( acum am un pisoi pe care l-am botezat astfel), Donald, Daisy, Pluto, în fine, îi știți deja. Îmi amintesc că de la bucătărie venea un miros puternic de cafea proaspăt râșnită pe care mama și tata o savurau împreună în timp ce puneau la cale planul de bătaie pentru săptămâna ce stătea să înceapă. Doamne, cât de dor îmi este de tabloul acesta!… Pâine prăjită cu unt și ceai de fructe, dulceață din cămara bunicii și poate niște biscuiți, era micul dejun. Bunătăți….

Apoi am crescut, dar obiceiurile mi le-am păstrat, chiar dacă am plecat departe de ai mei. După o săptămână obositoare la job, uneori cu răutăți de la adulți, alteori cu sarcini și rapoarte de predat urgent, o dimineață în pijamale și  un film animat, era tot ce aveam nevoie ca să mă remontez. Pentru că noi toți suntem de fapt niște copiii mai mari și atunci când ne pierdem resursele, le căutăm în singurul loc în care lumea celor mari nu ne poate atinge. Și le găsim în copilul din noi.

Eu mă bucur de copilăria copilului meu și o trăiesc o dată cu el, trecem prin toate împreună. Ador momentele în care ne jucăm, atunci când ne alergăm, când ne gâdilăm, citim povești ( multe dintre ele, basmele copilăriei mele), descopăr o dată cu el ( eu nu am avut lego când am fost mică, acum și eu sunt la fel de fascinată ca și el, nu mai spun de soț… 🙂 ), îi fac bunătăți de casă pe care le mâncăm împreună…

Ne uităm și la desene împreună. Și ce frumos este să stăm amândoi cuibăriți sub pătură, pierduți în pijamale… Mickey este preferatul nostru, al lui mami și al lui tati 🙂 dar și al lui Matei. Urmărim Clubul lui Mickey Mouse și când începe melodia de intro, Matei deja execută dansul, coregrafie proprie, desigur. 😀 Nu are răbdare să urmărească tot episodul, și atunci ori mergem la bucătărie unde pregătim micul dejun, ori merge să își întrebe jucăriile cum au dormit peste noapte.

Îmi place că desenele au evoluat și se pliază tot mai mult pe vremurile actuale. Încorporează teme specifice de învăţare şi dezvoltare create pentru copiii. Serialele şi animaţiile Disney Junior combină inegalabilele poveşti Disney şi personajele îndrăgite de copii cu învăţarea, cuprinzând matematica, limbi străine, nutriţie şi stiluri de viaţă sănătoase, precum şi cu abilităţile sociale. Cred că putem să ne bucurăm de toate, dacă stăpânim un echilibru și avem  grijă ca totul să se desfășoare într-un mediu controlat.

Dacă și voi sunteți fani Mickey Mouse ca și noi, atunci am o veste bună! O nouă animație  Mickey și Piloții de Curse  își va face debutul la Disney Junior pe 22 aprilie, la ora 10:30, apoi episoade noi vor rula în fiecare sâmbătă la aceeași oră. Vă las aici o scurtă descriere a serialului, care se adresează segmentului 2-7 ani:

Cu Mickey conducând grupul cu bunătate, veselie contagioasă și optimism autentic, serialul îi va entuziasma pe micuții telespectatori ce vor putea învăța noi abilități și sentimentul împlinirii ce vine cu o misiune împlinită. Chiar și atunci când membrii grupului concurează unii împotriva celorlalți în cadrul curselor, prietenia lor rămâne o prioritate și îi ajută să găsească soluții la orice problemă.

La fel ca toate programele Disney Junior, serialul Mickey și Piloții de Curse are la bază o programă educațională menită să cultive diferite arii de dezvoltare ale copilului: fizică, emoțională, socială și cognitivă, precum și stimularea abilităților de gândire, etice și creative. Poveștile prezentate pun accentul pe modalități multiple de a rezolva diverse probleme și sprijină copiii să dezvolte abilități de gândire critică, dar și perseverență și flexibilitate. Curiozitatea și bucuria descoperirii sunt elemente centrale în serial, pe măsură ce Mickey și prietenii săi explorează diferite țări, culturi și tradiții în aventurile lor.

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.