Astăzi este ziua cinci din calendarul nostru adevent. Și tot în seara asta îl așteptăm pe Moș Nicolae. În sfârșit a ajuns și acea zi din an atât de așteptată!
Așa cum i-am promis Moșului, în seara lângă ghetuțe îl vor aștepta melcișori cu vanilie și scorțișoară. Și desigur că îi vom pregăti împreună.
Rețeta este din cartea cu rețete a lui Findus. Noi am mai făcut o dată rețeta, și am adaptat puțin cantitățile.
Cel mai bun lucru pe care l-am făcut în bucătărie a fost să îmi cumpăr un cântar de bucătărie. Chiar este de mare ajutor pentru reușita rețetei, succesul fiind garantat mai mult de 50%.
Se încălzește laptele, drojdia se amestecă cu o linguriță de zahar, un pic de sare și puțin lapte și se lasă la odihnit.
Apoi, cele de mai sus se amestecă cu făina și cu untul topit până aluatul devine moale și pufos ca mâna bunicii. Se lasă la dospit în jur de 30 de minute, lângă un loc cald. Eu așez recipientul cu cocă lângă calorifer. Crește văzând cu ochii. La propriu.
Când coca e gata, se mai frământă puțin, apoi se taie în bucăți iar fiecare bucată va fi întinsă bine. Eu întind foile cât mai subțiri, dar care pot să țină totuși umplutura.
Ingredientele pentru umplutură se amestecă la foc mic până devin o pastă. Se întinde pasta pe fiecare foaie, după care se rulează ușurel. Se taie apoi fiecare ruladă în bucăți egale.
Se așează foaia de copt pe tavă ( eu îi pun în tavă rotundă, de blat), se îngrămădesc melcișorii cu partea tăiată în sus, se acoperă cu un prosop de bucătărie, și se mai lasă la odihnit 20 de minute.
Se ung melcișorii cu oul bătut, se încălzește cuptorul la 220 de grade și se lasă în jur de 10 minute, conform instrucțiunilor lui Findus. Dar eu am cuptor normal, pe gaz, și îi las vreo 15 minute și îi verific la 2-3 minute, până sunt gata.
Nota redacției: dacă vă rămâne pastă sau sirop de scorțișoară, răsturnați pasta peste spațiile dintre melcișori, astfel se vor însiropa și mai bine.
Poftă bună și noapte caldă de ajun de Moș Nicolae.