Înainte să devin mamă, am văzut ce înseamnă acest lucru la  prietenele mele mămici, la mamele de  pe stradă care mergeau de mână cu copiii lor și am văzut că înseamnă tandrețe, iubire, dăruire, duioșie… Asta până când am născut, iar realitatea m-a lovit crunt, în moalele capului. M-am trezit concurentă într-o competiție pe care eu nu mi-am dorit-o. Să fii mamă între mame, nu este cel mai simplu lucru în secolul 21.

De fapt, dacă stau să mă gândesc mai bine, totul a început încă din ultimele luni de sarcină. „Și cum vei naște? Natural sau prin cezariană?” „Știi că nu te simți femeie dacă nu naști natural…” sau „Nu mai suntem în Evul Mediu, pentru ce să te mai chinui atâta? Cu cezariana în 30 de minute ești gata!”. Deci oricum aș fi răspuns, nu ar fi fost bine.

Apoi a continuat când am ajuns acasă, iar mesajele au început să curgă pe telefon și pe messenger. După prima întrebare existențială, „Cum ai născut?” a venit desigur cealaltă întrebare evidentă, „Alăptezi?”. Eu nu am alăptat, întrucât am o problemă medicală și medicul mi-a interzis acest lucru. ( Nu am să dezvolt subiectul acesta, fiind unul personal, și da, puteți scoate rugul în Piața Mare și să aprindeți și torța, căci nu-i așa, merit să fiu arsă pe rug!) Aceeași întrebare am primit-o apoi în parc, la diverse adunări de familie, de fiecare dată aceeași poveste. „Dar spune-mi ce ai , te ajut eu!” Păi..dacă medicul nu a reușit să mă ajute, sunt sigură că nici tu nu poți face mare lucru. Zic… Și deja mă simțeam oarecum jenată de discuție.

Doamne ferește să spui că ai alăptat până la 1 an sau 1 an și 3 luni. „Păi cum doar atât? Nu ești decât o mamă egoistă care nu își dorește binele propriului copil.” „ Alăptezi copilul mai mult de 2 ani? Păi sigur ai ceva cu capul. „

„Cum adică are 1 an și nu a zis nimic până la vârsta asta? Fetița mea a spus prima oară mama la 4 luni!”

„Cum adică nu îi pui căciulă după baie? Și dacă răcește? Ești înconștientă! Nu te gândești deloc la copilul tău!”

„ Cum adică îi dai pâine din fâină de grâu și nu din făină de secară? Eu îi pregătesc pâine proaspătă în fiecare dimineață!”

„ Cum adică ai țipat la copil? Eu niciodată nu am făcut așa ceva! „

În traducere liberă: „Eu sunt mai bună decât tine, iar tu nu ești o mamă bună pentru copilul tău!”

Dragile mele, mi se pare că s-a ajuns prea departe! Judecăm prea repede, prea ușor! De când maternitatea s-a transformat într-o competiție fără sfârșit? Avem atât de multe lucruri asupra cărora să ne aplecăm atenția,încât mi se pare păcat să o irosim cu astfel de energii negative.  Eu ca mamă simplă și imperfectă ce sunt, nici nu îmi vine să mai deschid gura atunci când sunt întrebată ceva legat de copilul meu. Deja nu mai suport  privirile suspicioase ale mamelor perfecte, mândria lor, și faptul că plec acasă cu inima îndoită în urma observațiilor. Poate nu fac totul pentru binele copilului meu. Deși mă documentez, citesc cărți și întotdeauna întreb medicul, poate că nu fac îndeajuns, poate nu sunt o mamă îndeajuns de bună și de iubitoare. Și sunt sigură că nu doar eu gândesc așa. Sunt și alte mame care simt la fel. Mămici, mai este aici o mamă imperfectă, deci nu sunteți singure!

 

Mame dragi, suntem toate de aceeași parte a baricadei! Toate ne dorim același lucru, și ne îndreptăm spre acelasși scop, binele copiilor noștri! Puneți jos pietrele din mână, și nu le mai aruncați spre alte mame. Înlocuiți-le cu vorbe și sfaturi oferite cu blândețe și empatie. Putem învăța atât de multe unele de la celelalte, însă trebuie să punem deoparte mândria și să ne acceptăm așa cum suntem. Multe mame nu au curaj să recunoască momentele grele prin care trec, fie că este vorba de nopți nedormite, sau că nu fac față energiei celui mic, ori că nu se pricep să pregătească feluri de mâncare mai sofisticate, poate că dorm cu copiii în pat sau din contră, separați, poate au alăptat până la 1 an sau până la 3 ani. Toate suntem mame și ne iubim copiii la fel de mult! O mamă este tot mamă indiferent de modul în care și-a adus pe lume puiul, indiferent dacă îi oferă lapte matern sau lapte praf. Toți suntem unici și diferiți, avem propriul ritm de dezvoltare și propriile principii, până și medicii împărtășesc păreri diferite, d-apăi noi, mamele?

De câțiva ani încoace există o presiune foarte mare asupra mamelor, venită culmea, din partea altor mame. Adică a celor care ar trebui să înțeleagă prin ce trece o altă mamă. Dacă totuși ne îngrijorează o problemă, dacă ceva ni se pare că nu este în regulă, putem oferi subtil și discret un sfat, și trebuie să ne oprim din a ne compara copiii. „Al meu e mai isteț” ”Al meu e mai cu moț „ ”Al meu a spus Luceafărul de la un an „, etc. Știți câte mame m-au întrebat speriate dacă e normal ca cel mic să nu meargă până la vârsta de 1 an, sau dacă e normal să ceară 4 mese de lapte pe zi, și toate acestea fiind rezultatul comparațiilor. Ajungi să crezi că poate chiar există o problemă iar tu ca o mamă care numai bună se pare că nu ești, nu ai observat problema la copilul tău. Eu le-am îndrumat tot timpul la doctor sau la specialist, pentru că eu oricum nu îmi permit să îmi dau cu părerea.

Și da, știu că există și mame care nu se documentează și dacă le vei sfătui să nu dea copilului sarmale mai devreme de măcar 3 ani, te vor servi cu replica „Eu știu ce este mai bine pentru copilul meu”, și atunci știi că nu mai este cazul să insiști. Eu am prietene care le  oferă bebelușilor pufuleți. Le-am explicat de ce nu este bine, ele nu au fost de acord cu mine, și atunci am oprit discuția și nu am mai deschis subiectul. Însă mi-au cerut sfatul când copilul a avut febră, și a înțeles de exemplu că oțetul nu face bine.

Sunt probleme mai importante decât locul în care doarme bebe  ( bebelușul altor părinți! – în pătuț sau cu părinții), pe care să ne cheltuim energia, cum ar fi educația și timpul de calitate pe care îl oferim copiilor noștri.

Aaaaa… Și să nu uit să vă spun o vorbă care mie îmi place mult și sintetizează tot ce am scris mai sus  : Fetele concurează, femeile colaborează!

PS:Nu uitați că ne vedem și pe  facebook, unde dezbatem subiectele cu super-mămici.