Mama este soarele dimineților de vară. Mama răspândește lumină, care te încălzește exact cât ai nevoie, fără să te sufoce, fără să îți fie frig.
Mama este asemeni unui soare, care veghează asupra ta indiferent de ce se întâmplă în lume, în casă, în viață.
Mama este primul contact uman din prima clipă de viață. Îi simțim căldura brațelor, îi ascultăm bătăile inimii, și ne ghidăm fiecare respirație după cântecul ritmic care ne este atât de cunoscut.
Mama este gardianul somnului și protectorul în miez de noapte, care alungă visele urâte și monștrii din întuneric.
Mama este copilotul în fiecare cursă, este baza la care ne întoarcem după fiecare explorare, ca să analizăm ce am descoperit.
Mama este bucurie, este echilibru, este blândețe.
Mama este reper, este cod de conduită, este cod de viață. Ne atenționează atunci când greșim, ne felicită atunci când am reușit.
Toate astea de mai sus și încă ceva mai mult, înfățișează mama în ochii copiilor. Gândiți-vă cu câtă încredere, curaj și nevoie se îndreaptă copiii către noi! Să îi primim cu bucurie, cu atenție și cu răbdare, căci vremea trece ca gândul și nimeni nu va putea spune vreodată că a iubit prea mult…