Mă uit în jurul meu zilele acestea și văd multă îngrijorare, tristețe, durere. Pentru că suntem oameni și empatizăm.
Mă simt vinovată pentru că eu pot să beau liniștită o cafea, în timp ce la câteva sute de kilometri de mine, oamenii sunt terorizați.
Mă simt vinovată pentru că eu pot să râd, pot să merg la serviciu liniștită, să îmi iau copilul de grădiniță, când milioane de oameni nu mai au această șansă.
Mă simt vinovată atunci când eu dau drumul la apă caldă și întârzii acolo câteva minute, în timp ce alții poate chiar în acest moment înțepenesc de frig.
Îmi strâng copiii la piept și mă gândesc la durerea părinților și copiilor, nu departe de noi.
Dar, pentru sănătatea psihicului nostru, avem de făcut două lucruri:
Să simțim empatie e minunat. Dacă am fi capabili toți de asta, în ce lume bună am trăi noi!
Empatia ne mobilează și ne îndrumă activitățile spre ajutorarea celorlalți. Empatia e bună.
Vina în schimb, apare după ce ai făcut un rău, cuiva. Ce rău le-am făcut noi celor care trec acum prin clipe grele?
Așa că vina nu este o stare care ar trebui să fie prezentă și să se amestece zilele astea, printre alte stări sau emoții pe care le avem deja.
Îngrijiți-vă-vă aceste emoții, dar nu adunați mai multe emoții decât este cazul.
Lăsați ca vina să fie trăită și simțită, de cei care sunt răspunzători pentru asta.
Și dacă simțiți nevoia să faceți ceva, puteți verifica dacă puteți ajuta. Dar nu este obligatoriu.
Foto: @nicberlin on Unsplash