Nesiguranță.

Neîncredere.

Nu sunt suficient de bună.

Vocea critică din interior.

Nici măcar nu mai contează de ce.

Oricât de slabă aș fi fost, nu eram suficient de slabă. La un moment dat, aveam sub 50 de kg. Nu era de ajuns. Tot vedeam burta, celulita, pistruii, pielea străvezie, vedeam tot și tot era urât.

De aș putea, m-as întoarce în timp la fata de 25 de ani ca să îi spun că este de ajuns, că a-ți iubi corpul înseamnă să te iubești pe tine. Să îți accepți corpul înseamnă să te accepți pe tine.

Şi că singura comparație acceptată este să te compari cu tine însăți.

Cât de ciudat este că prima oară când nu m-am rușinat de corpul meu la mare, este la 33 de ani, când am cele mai multe kilograme de până acum. Mai multe chiar și după ce am născut.

Ce este diferit acum? Mă iubesc și mă accept.

Știu cine sunt, îmi cunosc valoarea.

Știu că 2 sau 6 kilograme în plus nu o să mai facă mai bună sau mai puțin bună.

Știu cauza pentru care am acumulat kilogramele, pentru că de un an am lucrat acasă iar mișcarea a fost mult mai puțină spre deloc.

Știu că situația asta nu este permanentă.

Nu mă reprezintă vergeturile, kilogramele în plus, coapsele prea mari, grăsimea de pe abdomen. Sunt ale mele, dar nu mă definesc. Pentru că Întregul valorează mai mult decât părțile luate separat.

A, sigur că da. Sunt iubită de soțul meu, sunt mama copilului meu și în ochii lui sunt tot ce trebuie. Dar nu trebuie să fiu într-un fel pentru a mulțumi pe cineva, nu trebuie să trec printr-un șablon ca să fiu sigură pe iubirea celor din jur.

Suntem mai mult decât trup, iar primul pas în a fi mai aproape de noi este să ne iubim corpul orice formă va avea de-a lungul timpului, căci corpul își amintește… Este harta vieții noastre.

Ps. Scriu articolul de pe șezlong, în timp ce în piscină se dansează zumba. Sunt trupuri de toate formele și mărimile, și nu pot să îmi mut privirea de la ele, atât de mult îmi plac toate. ❤️ Sper ca și ele să se placă la fel de mult 🙂

Sursă foto copertă articol : Pinterest