Amintindu-mi de copilărie, nu am putut să uit persoanele care veneau în vizită la părinții mei. Mătuși, unchi, prieteni de-ai părinților. Un obicei comun al tuturor era ba să mă pupe, ba să mă tragă de obraji, însă obiceul preferat era să îmi pună întrebări incomode, care pe ei se pare că îi amuzau. Pe atunci nu știam eu exact de ce mă deranjau și de ce mă făceau să mă jenez față de părinții mei și față de invitați, însă astăzi, privite prin ochii de adult, îmi dau seama că  erau întrebări fără sens, fără folos și uneori chiar lipsite de sensibilitate.

Copii sunt foarte influențabili și sensibili la mesajele subliminale și credem că vorbele noastre nu se lipesc de ei, ci doar le trec pe langă ureche, dar uităm că ei sunt ca o mașinărie de stocat date atunci când sunt fragezi. Sunt foarte receptivi și îi putem dezorienta foarte ușor cu aluziile noastre.

Întrebările în cauză sunt redate mai jos, și sper din tot sufletul că nu le voi mai auzi vreodată adresate, nici unui copil. Așadar mătuși, unchi, bunici, prieteni, contez pe voi că ați luat aminte, și că nici măcar de dragul conversției sau al divertismentului, nu i le veți adresa copilului meu.

1. Pe cine iubești mai mult? Pe mami sau pe tati? Este ca și cum i-ai spune copilului că el ar trebui să îl iubească pe unul dintre părinți, mai mult decât pe celălalt. Ceea ce este total greșit. Chiar și despărțiți dacă ar fi, dragostea copilului față de părinții lui, ar trebui să fie aceeași.
2. De cine îți este frică mai tare?  De ce presupui că noi părinții lui, i-am putea inspira frică? Suntem cumva bau-bau? Sigur, poate că în alte vremuri, frica îî conducea pe oameni, însă în familia noastră nu se pune problema de așa ceva.
3. Ești cuminte? Sau ești un copil rău/obraznic? Cam asta ar fi continuarea. Deci, cum poți să îl întrebi așa ceva?! Nu există copii răi sau buni. Nici măcar adulții nu se împart în buni sau răi. Sunt oameni buni și oameni mai greu încercați de viață.
4. Asculți de mami și de tati? Mă întreb ce răspuns te aștepți să primești la întrebarea asta….
5. Cine îți cumpără cele mai multe jucării? Nu știu cum era pe vremuri, însă acum, cei doi părinți aduc banii acasă, și îi țin grămadă, la comun. Deci oricine i-ar cumpăra efectiv ceva, este de fapt contribuția amândurora. Asta este o întrebare pe care încă nu îmi vine să cred că un adult o poate adresa unui copil.
6. Ce ți-a adus Moș Crăciun? Această întrebare nici mie personal nu îmi place să îmi fie adresată, și nici eu la rândul meu, nu o adresez la rândul meu. Deoarece, poate din anumite motive, „moșul” nu a îndeplinit dorința din scrisoare, poate a fost o perioadă mai dificilă, în care Moșul nu a mai „nimerit” casa, și atunci cum sună „Nimic”? Poți pune astfel pe cineva într-o situație neplăcută. Pentru copii este cu atât mai rău, căci poate a adus în dar doar o mașinuță în loc de tableta mult dorită. Consider că este un subiect sensibil, atât pentru părinte cât și pentru copil. ( îmi amintesc cum la școală, în clasa întâi, învățătoarea ne-a întrebat pe rând ce am primit de la Moș Nicolae. Toți primisem câte o păpușă, o carte, pijamale,etc numai un coleg primise o portocală și un borcan cu gem. Și acum îmi dau lacrimile când rememorez momentul când îmi imaginez cum s-a simțit bietul de el…)

Și probabil mai sunt astfel de exemple, care acum nu mai îmi vin în minte, însă cred că le-am enumerat pe cele mai incomode și nefolositoare, aș putea spune. Aceste întrebări îsi au rostul ( doar unele dintre ele), atunci când se face o anchetă socială. Altfel, nu le văd utilitatea.