„Când simti ca iubesti un om, înseamna ca poti sa tai cerul în doua cu sufletul tau, ca poti sa cobori cu acel om împreuna în infernul lui si al tau. Ca acel om se arata în goliciunea lui, se dezbraca si te lasa sa existi în el, te lasa sa cauti în el. Încrederea ca celalalt nu te va ucide nu are cum sa fie cu jumatate de masura. Ori îl lasi sa traiasca în tine cu totul, ori îl opresti la usa sufletului si te dezminti. Iubirea nu înseamna sa ceri unui om sa se schimbe, ci sa îl determini sa se schimbe singur, sa aiba nevoie sa se schimbe, sa simta necesara schimbarea.” Chris Simion-Ce ne spunem cand nu ne vorbim

Va mai amintiti cum a fost prima zi de iubire? Ce ati alege, tinand cont de intelepciunea experientiei? Prima zi de relatie sau ceea ce aveti acum, chiar daca fluturasii nu zboara in numar atat de mare prin stomac?  Va intreb pentru ca de curand, am primit si noi urarea, pentru a nu stiu cata oara „Sa va iubiti la fel ca in prima zi! „. Am luat insemnatatea frazei ca atare, si am realizat ca nu este un lucru pe care mi l-as dori pentru mine, cel putin.

In primul an de relatie, pana sa ne mutam impreuna, nu puteam sa stam unul fara celalalt, la propriu. Parca nici aerul nu ne ajungea in plamani atunci cand nu eram impreuna. Nu stiu daca ati trait senzatia de a nu avea nevoie de mancare sau de apa, cand simpla prezenta tinea loc de orice. Noi  asa simteam. Traiam sentimentul ca impreuna aveam puteri nelimitate si ca orice este posibil.

Cand crezi ca iubirea in sfarsit a batut la usa ta, ii deschizi, o inviti in casa si apoi incui usa dupa tine si nu o mai lasi sa plece. Asa se face ca la inceputul unei relatii, prietenii te dau disparut. Credeam ca unul pentru altul ne ajunge, ca ce avem noi nimeni nu mai are, si eram siguri ca nimic nu ar putea sa evapore norisorul nostru pufos pe care pluteam.

Asa cum spuneam, dupa un an, ne-am mutat impreuna. Timp de vreo 6 luni, norisorul inca a fost in casa noastra. Apoi cate un firisor de puf disparea pe masura ce descopeream ca el este un maniac al curateniei ( ma mustra daca intr-o zi nu stergeam praful ),ca daca se difuzeaza campionatul de fotbal la tv, nu mai exista altceva pe lume, si ca somnul lui dura pana la 12, in timp ce eu de la 9 eram in picioare si ma plictiseam de una singura prin casa.

Bineinteles ca si perdeaua de pe ochii lui, plina de inimioare si de fluturasi, a inceput usor-usor sa cada. Eram prea cicalitoare, seara vorbeam prea mult cand el voia sa doarma, si uneori de la oboseala sforaiam. Insa timpul si experienta ne-a invatat sa vorbim, sa descoperim ce ne uneste cu adevarat.

Ce vreau sa spun este ca, la inceput, nu ne lasam descoperiti cu tot ce caram dupa noi. Din rucsacul ce il purtam in spate mai intai scoatem lucrurile bune, si abia apoi, de la fundul sacului, le dezvaluim si si pe cele  mai putin bune.  Din dorinta de a ne cuceri partenerul, ne straduim sa parem perfecti, iar asta devine obositor si plictisitor. Intr-un final ne eliberam de toate si ne asumam „riscul” de a ne dezvalui celuilalt exact cum suntem cu adevarat. Spun riscul, deoarece unii nu accepta noua persoana ce i se infatiseaza, si prefera sa nu mai continue pe acelasi drum.

Spuneam la inceput ca vraja primelor intalniri, te tine legat de cel pe care il placi. Insa cu timpul realizezi ca simti nevoia unui prieten sau de un sfat al mamei. Stiu ca partenerului i se mai spune si „jumatatea”, dar eu l-as numi poate 30%, pentru ca din mine fac parte si parintii mei, prietenii si copilul meu. Cum ar mai fi viata fara o cafea in mall cu cea mai buna prietena, fara un „ te iubesc, mama” sau fara „ stai linistita mama, si eu am trecut prin asta”.

Astazi suntem relaxati, ne simtim confortabil unul cu celalalt. Am trecut peste micile defecte, pentru ca am descoperit marile calitati. El este un om pe care ma pot baza in orice situatie si alaturi de el am reusit sa construiesc tot ce mi-am dorit, iar eu ii sunt sprijin in toate si il impulsionez atunci cand simte ca nu mai poate. Ne-am schimbat, dar nu pentru ca unul dintre noi a impus-o, ci pentu ca am avut nevoie, am simtit schimbarea necesara. Iubirea noastra de acum este mai matura, vede dincolo de o soseta aruncata sau de un sforait  Nu dormim in fiecare seara imbratisati, asa cum o faceam la inceput, pentru ca ne odihnim mult mai bine fiecare pe partea lui de pat, iar perna este mult mai pufoasa atunci cand o tii strans in brate. Avem in continuare momente de tandrete, ca de exemplu, daca mainile noastre se intersecteaza in timpul noptii, se imbratiseaza si raman asa pana cand inconstient, ne schimbam pozitia de somn. Uneori radem cand mergem la parintii lui, si dormim in patul lui de o singura persoana , care alta data era atat de incapator, si in care astazi se pare ca nu mai avem loc.

Nu ne mai iubim ca in prima zi si nici nu imi propun asta pentru viitor. Pentru ca noi ne-am dezvoltat, relatia noastra a evoluat. Ne-am dezbracat de hainele imaturitatii, am invatat unul de la celalalt, ne-am acceptat defectele si calitatile si am facut din ele bazele casniciei noastre. Ne iubim matur, responsabil, dulce si frumos, si asta ne duce relatia la un alt nivel. Si cred ca despre asta este vorba de fapt, in ceea ce priveste viata in doi.