În vizită la un nou-născut. Codul bunelor maniere pe scurt.

31 august 2016
Postat de Mamă de Matei în Maternitate
18
vizită

Unii cred că este destul de simplu să vizitezi un nou-născut. Până la urmă care-i treaba? Este și el un om ca noi toți, am putea spune. Și totuși, există un cod al bunelor maniere, nescris, dar pe care majoritatea părinților îl aprobă, despre cum să ne comportăm în asemenea împrejurări.

Acum, sigur, nu zice nimeni să le bifăm chiar pe toate, una două nu o fi foc dacă nu le respectăm ( totuși să fim atenți și în ce măsură nu le respectăm!), însă trebuie să fim conștienți că hormonii proaspetei mămici nu sunt chiar cei mai prietenoși în această perioadă, că mămica este foarte probabil să se afle la limita unei depresii, așa că mi se pare o dovadă de respect din partea noastră să ne încadrăm în următoarele reguli:

1. Vizita nu se face pe nepusă-masă.

Printr-un sms trimis mamei, sau un telefon dat tatălui, întrebați când puteți veni în vizită. Nu vă anunțați vizita, gen „ Felicitări tăticule, mâine la 7 suntem la voi”, întrebați în ce zi și la ce oră este în regulă să veniți. Este importantă și ora pentru că se poate interpune vizita cu baia sau cu masa și atunci nimeni nu va înțelege mare lucru din toată treaba asta. ( La început mai ales, alăptatul poate dura și trei ore, so…) De asemenea, astfel se evită și aglomerarea casei cu mai mulți musafiri, ceea ce vă asigur că este obositor pentru noii și nedormiții părinți.

2. Când ați stabilit împreună o dată și o oră, fiți punctuali.

Asta înseamnă nici mai devreme, dar nici mai târziu, pentru că este posibil să o găsiți pe mamă la duș poate, ori alăptând, ori poate chiar dormind. Mie mi s-a întâmplat să vină cineva mult mai târziu decât stabilisem, și s-a nimenit chiar la ora de urlat al lui Matei. (Da, Matei a avut o perioadă când în fiecare seară, fix la aceeași oră avea program de urlat.) S-a nimerit să fiu si singură acasă, și nu am reușit decât să schimb două vorbe cu musafirul nostru, după care a plecat, pentru că situația devenise deranjantă, mai ales pentru mine.

3. Dacă se întâmplă totuși să nu ajungeți în vizită atunci când ați stabilit și amânați pentru a doua zi de exemplu sau pentru săptămâna viitoare, păi așa să fie.

Credeți-mă că părinții se pregătesc și ei cum pot, în primele zile uneori și să ieși după o sticlă de suc este destul de greu, așa că nu îi puneți în situația să vă aștepte de 3 ori pe săptămână și totuși voi să vă găsiți altceva de făcut. Trebuie să realizați că voi tebuie să vă faceți programul după ei, și nu invers.

4. Când intrați în casă, primul lucru pe care îl faceți după ce salutați părinții, este să vă spălați pe mâini.

Da, știu, că poate vi se pare exagerat, însă nou-născuții încă se adaptează la noul mediu, și niște microbi chiar nu sunt bine-veniți. De asemenea, dacă luați bebelușul în brațe, nu îl puneți direct pe haine, ci pe un pled din bumbac. Asta dacă nu este mama în zonă, căci altfel oricum vă echipează ea corespunzător, din două mișcări.

5. Dacă sunteți sau ați fost răciți, amânați vizita cu cel puțin o săptămână.

Cum spuneam mai sus, bebelușii sunt foarte sensibili la început și, până se acomodează, au nevoie de un mediu cât mai steril și mai ferit de microbi.

6. Fără parfum

Dacă știți că nu puteți sta departe de bebe și că tânjiți să îl luați în brațe, sau chiar dacă doar vă apropiați puțin de el, vă rog să evitați parfumul. Bebe cu siguranță va aprecia asta.

7. Nu îi pupați! Nici pe obrăjori, nici pe mânuțe!

Nu am sa explic prea mult, doar o sa va spun ca Matei facuse alergie și efectiv nu știam de la ce. Doctora ne-a explicat ca alergia a pornit de la o bacterie transmisa prin pupat! Chiar de la noi, părinții.  Pentru ca venim de afara cu totul felul de bacterii pe care pe noi nu ne afectează, însă ei sunt mult prea fragili.

8.  Fără poze cu bliț! Blițul poate cauza chiar orbirea bebelușului, deci nu este de joacă cu așa ceva.
9. Nu vă așteptați la mese întinse, râuri de șampanie sau cine știe ce tratație.
10. O vizită nu ar trebui să dureze mai mult de 20 de minute

Probabil că mama abia se târâie de oboseală, de durere, de nesomn, de n motive, așa că nu o să stea cu tava în față ca să vă servească. Mai mult decât atât, o vizită nu ar trebui să dureze mai mult de 20 de minute. Mai trebuie să înșir iar motivele? Părinții au nevoie de liniște. Și de muuuuult somn.

11. Nu vă lansați cu sfaturi decât dacă vi le solicită,

nu întrebați dacă are sau nu lapte, și evitați veșnica întrebare Și, cum este să fii mamă? ( Cam ce credeți că ar putea să răspundă? Că e oribil? So…just don’t ask)

Dacă tot ați trecut pe la ei, întrebați cu ce puteți fi de folos. Poate pe drum le puteți cumpăra ceva de mâncare, legume sau fructe, sau poate la plecare îi puteți ajuta aruncând gunoiul menajer. Poate par lucruri mărunte, dar pentru ei reprezintă un real ajutor.

12. Deși nu are legătură cu prima vizită, nu uitați să mai treceți din când în când pe la noii părinți, măcar o dată la două săptămâni. 

Vă asigur că se vor bucura să vă vadă. De multe ori, prietenii se îndepărtează de cei din grupul lor care aleg să devină părinți, pentru că oarecum nu mai au program comun. Sentimentul este acela de a te simți, exclus, dar la o partea în favoarea celor care sunt disponibili. Dacă le sunteți într-adevăr prieteni, mai scoateți-i la o plimbare scurtă în jurul blocului. O să le facă bine tuturor, inclusiv celui mai nou membru al familiei.

PS.1 :Nu uitați că ne vedem și pe  facebook, unde dezbatem subiectele cu super-mămici.

PS.2 : O listă de cadouri potrivite pentru proaspăta mămică și pentru bebe, găsiți aici.

 

 

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.