Familia este cheia către fericire

Ieri în cluburi, sus pe cuburi, azi în cluburi…de mămici

Deşi aparent a trecut deja ceva timp în care să mă dezmeticesc, încă mai cad pe gânduri uneori, şi mă minunez cât de radical s-a schimbat viaţa mea în doar un an de zile. Mă uit la copilul meu, şi cu toate că eu însămi l-am purtat 9 luni, parcă tot nu îmi vine a crede ce a adăpostit pântecele meu atâta vreme.
Am încercat să fac o comparaţie, între anul curent şi cel care a trecut. O comparaţie a evenimentelor, a trăilor şi lucrurilor, aparent de rutină, pe care le fac zi de zi.

Cel mai tare cred că resimt libertatea de a merge oricând, oriunde. Mai ales că eu eram genul de persoană care foloseam casa doar pentru dormit, majoritatea activităţilor mele desfăşurându-se în afara ei. Ieşiri în parc, seri târzii cu prietenii, ore peste program la job, seri de dans.
Parcă o aud pe mama spunând:”Pierzi nopţile în cluburi, nu ai să mai recuperezi tu somnul asta”. Ba da, îl recuperam a doua zi, printr-o leneveală de duminică petrecută în pijamale. De câteva luni încoace, tânjesc după fiecare minut de somn irosit. Da mama,în sfârşit eşti răzbunată.

Dacă înainte eram adepta stilului natural, astăzi pot spune că sunt naturală sută la sută. Tenul meu se bucură de cosmetice doar la ocazii speciale iar părul, ei bine părul mai natural decât atât nu se poate. Se întâmplă să îl pieptăn şi la 2 zile( asta şi pentru că mi-e groază să îl văd cum  rămâne jumătate în perie). Sigur, un rimel, sau un fond de ten aş putea folosi, dar având în vedere că am degeţele în ochi toată ziua iar faţa îmi este „atacată” de două mânuţe care apoi isi găsesc loc in gurită, încă nu le văd locul.

Până nu demult, lumea mă compătimea „ vai , dragă, cât de slabă eşti! Dar nu tu nu mănânci deloc?” Lume, sper că acum eşti mulţumită. Mai mult de jumătate de şifonier nu mă mai cuprinde…

Ieşeam în parc şi nu luam decât telefonul, cheile de la casă şi căţelul. Azi…căruţ, biberoane, termos, scutece, şerveţele umede, suzetă, body de schimb, pantaloni de schimb, sosetute, babetica, şamd. Sunt o vedetă în autobuz. Toată lumea se uită la mine, şi aud şoptindu-se numai de bine. Dacă ar putea, la prima staţie m-ar da jos.

Baia… Baia în adevăratul ei sens se întâmplă doar sâmbăta şi duminica, când este soţul acasă. În rest, dus de 3 minute, de cele mai multe ori întrerupt de 2-3 ori, când am impresia că îl aud plângând. Şi constat de fiecare dată că plânsetele sunt doar încapul meu.

Primul lucru pe care îl făceam când ajungeam la serviciu era să îmi torn o cană de cafea cu lapte, şi în timp ce cană se golea, reuşeam să mă trezesc. Acum cafeaua, draga de ea, mă aşteaptă cuminte să o termin până după amiază, sau alteori, preocupată cu altele, uit complet de ea.

Uitându-mă retrospectiv constat că şi bucuriile mele de zi cu zi sunt altele. Cine ar fi crezut că m-aş putea bucura la un scutec plin de caca? Păi cam aşa se întâmplă în zilele în care ai un bebe constipat.

Până nu demult mă găseai în cluburi. Si astăzi tot în club sunt, dar ca să mă găsești, trebuie să mă cauți în cele pentru mămici. Diversificare, siropuri pentru răceală, febra după vaccin, etc….

Viața mea s-a schimbat enorm într-un numai un an de zile, Am dat răutăţile oamenilor pe zâmbete sincere. Am renunţat la privirile obosite din autobuz pentru o pereche de ochi luminoşi. Ştiu, să fii părinte nu înseamnă numai atât, şi ştiu foarte bine şi cât de greu este, şi câte sacrificii se impun uneori. Dar am să încerc să profit de fiecare lucru frumos pe care mi l-a adus schimbarea. Carieră, cluburi, toate pot aştepta, însă ce trăiesc acum cu siguranţă nu.

Este curios cum înainte trăiam o drama când greşeam ceva la job sau şeful meu era nemulţumit, ratam o zi petrecută pe ştrand din cauza unui week-end ploios sau o răceală îmi strica o sâmbătă promisă în club.

Dar cel mai important, până nu demult, simţeam că doar dragostea persoanei iubite ar putea să mă dărâme sau ar putea să mă întărească. Apoi am devenit mamă.

Facebook Comments

7 Comments on “Ieri în cluburi, sus pe cuburi, azi în cluburi…de mămici

  1. Si eu stau si ma gandesc cum a avut loc in burtica. Si daca acum ma gandesc la asta, cand are 5 saptamani…oare ce va fi in minte mea cand ii voi face majoratul? :))) Atunci probabil o sa imi aduc aminte de nopțile la cluburi, cand o sa imi ceara ea voie sa mearga! Te pup, mami! Ca de obicei, un articol care merge direct la suflet.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.