Greul de acum nu va fi greu pentru totdeauna

28 decembrie 2021
Postat de Mamă de Matei în Dezvoltare personală
1
Greul de acum nu va fi greu pentru totdeauna
Întotdeauna au fost și vremuri grele, de cumpănă, care par că durează la infinit.

Îmi amintesc de ceva ce am citit și îmi pare tare rău că nu mai știu unde. Dar spunea cam așa: a trece printr-o criză este ca și cum ți-ai strecura viața printr-o sită. Toate lucrurile pe care le credeai cândva că sunt atât de importante rămân blocate în sită, iar în bol rămân doar acele lucruri care au contat cu adevărat tot timpul.

Când virusul se răspândea cu repeziciune în China, la noi era finalul lui decembrie. Urmăream cu uimire ce se petrecea pe celălalt continent, dar mă gândeam că totul va rămâne acolo. Cum să mă aștept la o pandemie, când nu am trăit una în viața mea?

Apoi, lucrurile au scăpat de sub control și totul s-a schimbat.

Nu ni se poate întâmpla nouă, nu ne privește pe noi până când ne privește. Și realizăm cât de mici suntem. Am pierdut relații, am pierdut oameni, aproape că ne-am pierdut mințile.

Când viața devine altfel decât o știai până atunci, când pereții se dărâmă, cauți să te prinzi de orice care să te stabilizeze.

Și realizezi că rețelele sociale par mai deșarte decât înainte. Comparația pare o risipă de efort și o rețetă pentru dezamăgire. A prezenta o viață perfectă unor oameni pe care abia îi cunoști pare meschin.

Când totul se prăbușește, regreți toate lucrurile mici pe care le-ai lăsat să devină lucruri mari și îți dai seama de cantitatea extraordinară de timp pe care ai pierdut-o cu lucruri care nu vor conta niciodată.

Și pe măsură ce căutăm o cale de ieșire, privim înapoi la lecțiile învățate. Și dacă avem noroc, poate luăm cu noi și o forță, un scop sau o credință pe care nici nu știam că le putem găsi în noi.

Cumv, cred că toți vrem doar să știm că va fi bine. Că vom fi bine, iar oamenii pe care îi iubim cel mai mult vor fi și ei bine.

Greul de acum nu va fi greu pentru totdeauna.

Nu știu cine are nevoie să citească asta acum. Dar eu știu că rețeta succesului înseamnă să excelezi în toate domeniile și toate să fie aliniate în strălucire maximă. Dar nimeni nu le are pe toate. Nu este fizic posibil, căci oameni suntem toți. Și succesul este mult prea relativ și subiectiv pentru fiecare om în parte.

Unii au o relație ca în filme. Alții au un loc de muncă exact așa cum și l-au dorit. Unii nu își doresc copii în timp ce alții ar face orice ca să-i aibă. Drumul fiecărui om prin viață este diferit.

Nu căutați să puneți laolată bucăți rupte din lucruri pe care le alții le consideră valoroase pentru a găsi o viață cu sens. Căci s-ar putea să vă treziți că doar asta veți face o viață întreagă.

Nu știu cine are nevoie să citească asta acum: Greul de acum nu va fi greu pentru totdeauna.

Imaginați-vă că faceți exercițiul cu sita pentru voi înșivă. Cerneți tot ce simțiți, ce aveți, ce vă doriți, și după ce s-a terminat cernerea, aruncați o privire la ceea ce a mai rămas în interiorul vostru. Acelea sunt lucrurile care contează cu adevărat, sunt lucrurile pentru care ați fost făcut.

Va veni o vreme când colicile sau durerile de dinți vor fi doar o amintire.

Va veni o vreme când copiii vor merge singuri, și spatele va fi cruțat.

Va veni o vreme când va scăpa de scutec și va merge singur la toaletă.

Va veni o vreme când va mânca singur și masa va fi un prilej de întâlnire plăcută unde fiecare va povesti cum i-a fost ziua.

Va veni o vreme când greul de acum nu va mai fi greu.

Știu că uneori ne dorim acum să se întâmple, să fie mai bine. Dar pur și simplu nu vă poate promite nimeni mai bine, pentru că pentru unele lucruri trebuie doar să așteptăm să se întâmple și să treacă.

Știu că uneori ne simțim precum copiii care vor o jucărie chiar acum și nu vor să aștepte până atunci când se va putea. Nu vrem să auzim nu se poate sau va trebui să mai aștepți pentru asta. Dar uneori, tot ce putem face este să așteptăm, oricât de nedrept ni s-ar părea…

Nu știu cine are nevoie să citească asta acum: Greul de acum nu va fi greu pentru totdeauna.

Sursă foto copertă articol: Pinterest

Greul de acum nu va fi greu pentru totdeauna
Sursă foto: Pinterest

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.