Am citit zilele trecute, pentru că mi-au picat cumva „pe mână”, gândurile unui tată, care începeau cam așa: ” Nu vreau sa va mai aud /citesc, dragile mele mamici, ca va vaitati cat este de greu sa cresteti copilul, ca nu primiti ajutor de la noi, taticii, ca suntem lenesi, iresponsabili si ca ramanem copii toata viata noastra si, ca, de fapt, nu va cresteti numai copilul ci si pe tatal lor. Va suna cunoscut? Credeati ca nu stim ce dialoguri purtati intre voi cand nu suntem noi prezenti? Eu cred ca aveti mult mai multe bucurii decat noi in viata de parinte, bucurii care compenseaza cu varf si indesat toate nemultumirile voastre.” Sunt convinsă că nu sunt singura care le-a citit, pentru că au circulat în mediul online, așa că probabil știți deja despre ce vorbesc. Am simțit nevoia să îi răspund cumva, cu gândurile mele de mamă.
În primul rând domnule tată, nu știu care este impresia din exterior, dar nu este chiar lucru ușor să crești un copil. Și apoi,ce să facem și noi, mamele, ne văităm una alteia, ca de la mamă la mamă. Am incercat să discutăm și cu voi despre momentele de neputință, de frustrare, de disperare sau de fericire, dar de câte ori ne-ați luat în serios? Așa că am căutat înțelegere acolo unde știam că trăirile sunt aceleași.
Dar să reluăm momentele de ură pe care le aveți uneori față de mame.
Momentul numărul 1. Mama este răsfățată pe durata sarcinii. Pentru că doarme toată ziua, pentru că nu are voie să se aplece, pentru că trebuie să îi îndepliniți poftele. Adică toată atenția se îndreaptă către ea, iar cu tații cum rămâne, de ei cine mai are grijă? Cam acestea erau nemulțumirile, nu-i așa? Și mai spuneați la începutul articolului că vă considerăm în mod nejustificat niște copii mai mari…
Momentul numărul 2. Mama simte fiecare mișcare din burtică, iar tata nu. Este adevărat că este un sentiment de nedescris de care noi ne bucurăm de mai multe ori în decursul sarcinii decât voi, dar totodată, vă rog să vă amintiți și de momentele în care bebe se agită doar pentru că vă aude vocea sau chiar se trezește si „sare” de bucurie exact cu un minut înainte să intrați în casă, ca și cum v-ar simți prezența de la depărtare. Așadar, momentele voastre de conexiune cu cel mic sunt puse deoparte și nimeni nu vi le poate răpi!
Momentul numărul 3. Autoritatea în fața copiilor. Este un lucru delicat care se construiește în primul rând cu o prezență activă în viața copiilor, cu răbdare, dragoste, compromisuri, și de cele mai multe ori cu călcatul pe inima părintelui. În plus, dacă doar mami îl spală, îl îmbracă, îl hănește pe bebe iar tati se implică doar ocazional, atunci nu înțeleg de unde pretenția?
Momentul numărul 4. Unde este mami? Într-un fel , are legătură cu numărul trei. Este foarte frumos când familia, adică mama, tata și copilul, sunt toți împreună acasă. Tati se uită la un meci de fotbal, mami pregătește cina , și din când în când, își mai aruncă câte un ochi la cel mic, care se joacă cuminte în dormitor. Toate merg ca pe roate, toată lumea este mulțumită. Însă cînd mami lipsește….panică, panică, panică. Tati nu găsește hăinuțele lui bebe, nu știe exact cum e treaba asta cu diversificarea, deci în ce combinație ar trebui să pregătească masa celui mic ( nu a fost curios sau atent când se pregătea gustarea), câinele latră că vrea afară și din cauza asta, tati tocmai a ratat faza golului….Of… e mult prea greu! Deci, unde este mami? Avem nevoie de ea, de la mic la mare.
Și am înțeles că ați mai avut câte ceva pe listă, dar cu cele doar câteva puncte de mai sus, ați reușit să subliniați esența. Că noi mamele suntem baza familiei, că noi avem răspunsurile la tot instinctiv și că la noi totul este mai ușor, pentru că lucurile vin natural, de la sine. Prin urmare să încetăm cu smiorcăiala, și să nu vă mai cerem ceea ce nu ne puteți oferi, adică ajutor..
Acum,în replică( pentru că simt că reprezint și vocea altor mame), aș vrea să le transmit și eu ceva tăticilor:
Dragii noștri,
Nu știm totul pentru că suntem mămici, ci pentru că ne interesăm, întrebăm, ne notăm, dar mai ales, pentru că ne implicăm. Nu ne-am născut învățate, însă nevoia și situațiile prin care am trecut vrînd-nevrînd, ne-au fost lecții pe viitor. Dacă și voi ați proceda la fel, ați cunoaște multe răspunsuri.
În afară de dragostea pe care le-o purtăm copiilor noștri, nimic altceva nu „vine natural și ușor”. Nopțile nedormite, neputința de a-i alina durerea, teama de a nu i se întâmpla ceva rău, nepriceperea, toate ne macină pe dinăuntru, și nu este în nici un caz, ușor.
Așa cum să fii mamă nu înseamnă numai să dai viață, asemenea și ca să fii tată, se cere să te implici zi de zi în viața copiilor. Noi facem totul din dragoste și cu dragoste pentru voi, pentru familie, fără să așteptăm ceva la schimb. Bucuria noastră este să vă vedem fericiți. Iubirea de care spuneți că noi „avem parte de zece ori mai mult” decât voi , vine cu de zece ori mai multe griji, mai multe frici și mai multă muncă. Așa că dragi tătici, nu ne mai urâți. În loc să vă consumați energia cu asta, mai bine ne-ați mai alinta din când în când cu o vorbă frumoasă, sau cu un „nu te mai trezi în noaptea asta, îi dau eu să mănînce celui mic”,” ori și mai bine, v-ați petrece mai mult timp alături de copil.
Și vă rugăm să ne mai întrebați-ne din când în când ce simțim, s-ar putea să fiți surprinși.
PS. Și noi vă iubim!