Am avut la stories zilele trecute o poză cu pastele și au fost foooarte apreciate. Știu că numele pare ciudățel ( de asta Matei nici nu a vrut să guste când a auzit prima dată numele), dar credeți-mă pe cuvânt că sunt delicioase!
Rețeta originală vine, desigur, din China. O puteți căuta pe aceea dacă vă doriți să repoduceți întocmai gustul de acolo. Dar eu o să vă scriu propria noastră rețetă, care se pregătește cu ingrediente ceva mai comune și la îndemână.
Ceea ce este special în această rețetă sunt pastele. Nu paste, tăiței de fapt. Sunt foarte ușori, nu au aceeași densitate ca și pastele. De obicei sunt tăiței din amidon de orez, de mazăre sau de cartofi.
Noi îi avem pe aceștia de la Lidl. Nu se găsesc mereu, noi luăm câteva pachete o dată. Dar se găsesc sigur în supermarketurile mari sau de specialitate.
Între timp, tai puiul în fâșii și mai subțiri ( nu este obligatoriu, mie așa îmi place. Nu tai puiul foarte subțire de prima dată, pentru că se gătește mai bine în bucăți mai groase). Iar când legumele sunt aproape gătite, răston puiul în tigaie, peste legume.
După cinci minute, când și tăițeii sunt gata, îi răstorn și pe aceștia în tigaie. Mai adaug o lingură, două de sos de soia și amestec totul bine, dar cu grijă. Eu folosesc pentru asta un clește.
Totul durează în jur de 25 de minute. Deci este o masă rapid de făcut, gustoasă, are și legume, are și carne, mulțumim toate gusturile. Puteți adăuga și praf de chili, dacă vă place spicy.