De câțiva ani, am observat o tendință. Oamenii nu se mai pregătesc pentru Sărbători așa cum o făceau o dată. Sau așa cum ne amintim și noi, din copilărie. Femeile spălau casa pe dinăuntru și o văruiau. Bărbații curățau pe afară și dereticau pe lângă casă.

Rudele se strângeau laolaltă din toate colțurile țării și găteau bunătăți din care gustau practic de două ori pe an. De Paște și de Crăciun. Copiii alergau prin casă și pe afară, uneori intrau pe furiș în camerele mai friguroase, unde nu se făcea focul, și astfel câțiva biscuiți dispăreau ca prin farmec.

Acum vedem imagini la televizor despre cum se îmbulzesc oamenii în supermaketuri. Pe vremea copilăriei mele se îmbulzeau în piețe, dar nu erau camere care să îi filmeze. Singura diferență, uriașă ce-i drept, este că pe atunci mâncarea se gătea, nu se semi-prepara. Iar gătitul ne aducea împreună, în bucătărie. Și ce căldură ne înmuia oasele, și ce mirosuri ne încântau simțurile…

Și cum stăteau bunicii în capul mesei în dimineața zilei de Crăciun, privindu-ne pe fiecare. Iar dacă îi întrebau de ce nu mănâncă, răspundeau cu dragoste și sinceritate: Vă văd pe voi și mă satur, nu mai am nevoie de nimic.

Știu că este poate nepopular, sau poate nu este la modă, dar mie îmi place să fac curat de Sărbători. Și să gătesc.

Cam toată luna decembrie am lucrat, de dimineață până seara. În weekend-uri am mers la școală. Practic, a fost o lună foarte intensă. Vineri seară, pe 20 decembrie, am ajuns acasă, am închis ușa, iar dincolo de prag, am lăsat tot ce am (a)dus cu mine zilele trecute.

Sâmbătă de dimineață ne-am trezit, unii au băut cafea, alții au mâncat cereale, apoi fiecare s-a apucat de ale lui. Unii s-au ocupat de bucătărie ( adică eu), alții de balcon și de sufragerie( adică soțul) și altul au șters jucăriile de praf și le-au sortat și s-au jucat, redescoperindu-le pe cele mai vechi( adică Matei).

Seara am făcut lista de cumpărături. Cine, ce, ar vrea să mănânce de Crăciun. Trei feluri mari și late, sarmale, salată beouf și o ciorbă cinstită cu borș. Multe fructe, ca să facem salată pe care o să o mâncâm în timp ce ne uităm la Peppa. Sau la Harry Potter.

Îmi place să fac curat de Sărbători. Pentru că este linia dintre ce a fost și ce am adunat până atunci, ce a fost greu de dus. Mă scutur de toate.

Dau mobila la o parte, poate o mut altfel, îmi pregătesc casa de sărbătoare. Dar în același timp, mă întorc la casa mea, ajung să o cunosc iarăși, să îi știu fiecare colțișor, fiecare crăpătură. Pentru că au fost prea multe zilele în care am ajuns târziu și am făcut totul pe fugă. Acum îmi dau timp să fac lucrurile în tihnă, cu drag, fără cronometru. Singură sau împreună cu ai mei, de Sărbători nu mai sunt contratimp. Șterg peste tot temeinic, repar unde cazul, și parcă mai luminos și mai mândru șade bradul acum. 🙂

Bradul îl împodobim împreună. Tati îl desface și îi potrivește fiecare ramură. Eu asigur fiecare glob cu șnur, iar Matei le așează bucuros, pe rând, în brad. Ne înfășurăm în beteală, ne bucurăm de luminile plăcute ale instalațiilor.

Ne împărțim sarcinile și gând vine vorba de mâncare. Eu pregătesc sarmalele pe care le las peste noapte la fiert. Cojesc legumele pentru salata boeuf și le pun la fiert, o dată cu ciorba. Băieții se ocupă apoi de tăiatul cubulețe după ce sunt gata. Eu revin la final, ca să potrivesc condimentele. Îi rog să guste, poate mai vor să adauge și altceva.

Ascultăm colinde și primim colindători. Cumpărăm mere, bem vin fiert sau ceai și mâncam portocale și ciocolată. Îl așteptăm pe Moș Crăciun și suntem recunoscători pentru cadouri. În casă miroase a sarmale și a coji de portocale. Ne plimbăm pe afară, iar când ne ia frigul și ni se înroșesc nasurile, ne gândim cu poftă la ciorba care ne va încălzi când vom ajunge acasă. Încălzim și pâinea? Ah, că bine zici. Pâine și ciorbă caldă, ce să îți dorești mai mult?

Îmi place să fac curat de Sărbători. Și să gătesc. Nu le iau ca pe o povară, ci ca pe o binecuvântare. Pentru că mă aduce mai aproape de sărbătoare, căci iată, îmi pregătesc casa, eu mă pregătesc pentru ceva, altceva decât cotidianul. Îmi place să frământ, să rulez sarmale și să cânt colinde, și să mai gust din când în când, câte o foaie de varză acră. Mă ancorează și mai bine în spiritul sărbătorilor.

Mă reaproprii de ai mei. Pentru că am fost obosiți, pentru că nu ne-am potrivit la program, pentru că nu ne mai grăbim către niciunde. Pentru că nu este nici o nenorocire dacă ne spalăm pe dinți peste o jumătate de oră de când ne-am trezit. Sau dacă stăm mai mult la micul dejun.

Îmi place să fac curat de Sărbători. Și să gătesc. Pentru că îmi doresc ca și Matei să aibă amintiri frumoase despre Sărbători. Despre aromele mâncărurilor gătite de noi, împreună, fiecare cât s-a priceput. Eu cel puțin, nu am făcut prea multe sarmale în viața mea, dar zău dacă s-a plâns vreunul. Ba chiar se mănâncă tot, de fiecare dată. Chiar și atunci când mămăliga iese cu cocoloașe.

Îmi doresc ca atunci când va fi mare, Matei să asocieze Crăciunul cu noi trei în bucătărie, pregătind te miri ce. Sau să închidă ochii și să simtă mirosul de mâncare caldă și pâine pufoasă, aburindă. Să își amintească de bucuria din dimineața Crăciunului, desfăcând cadourile nerăbdători, ciufuliți, în pijamale, cu ochii încă lipiți de somn.

Crăciunul acesta nu am făcut nici o poză. Și nu îmi pare rău. Și nici internetul de pe telefon nu a fost activ. Muzică nu prea am ascultat. Însă chiote de copii încă îmi răsună în urechi, la fel și râsetele și discuțiile oamenilor dragi cu care am stat la masă. Copiilor nu le-au stat picioarele și abia dacă au stat cinci minute la masă.