Bună, sunt Loredana, am 34 de ani și abia în ultimele luni am început să mă preocup de educația financiară. Dar știți cum se spune: mai bine mai târziu, decât niciodată.

Ca să fie treaba, treabă, am apelat și la un consultant financiar, de la care am învățat multe, dar tot mai am mult până departe.

Știu că timpul mamelor, exclusiv pentru ele, este setat în afara programului de lucru, eventual după zece seara. Întâlnirea cu un consultat financiar, de exemplu, este dificil de realizat, atunci când ai doi copii, poate chiar ambii de vârstă mică. Aranjasem la un moment dat pentru o mămică, o întâlnire cu un consultant financiar, iar mămica mi-a trimis un mesaj, scuzându-se că nu se poate loga la întâlnirea online, din lipsă de timp. Și că ar fi ajutat-o mai mult dacă informațiile ar fi fost transmise pe mail.

Mi-a venit atunci să-mi dau o palmă peste ochi, cum de nu m-am gândit că nu va avea timp? Dar așa am înțeles că  orice informație scrisă pe un site de încredere este binevenită și că acesta este efectiv primul pas către educația financiară.

 Așa că prin acest articol îmi propun să acționez în consecință și să o alcătuiesc o listă cu primii zece pași spre educația financiară a copiilor. Sau cum să ne învățăm copiii despre bani.

De ce este bine să ne învățăm copiii despre bani?

În primul rând pentru a lua decizii financiare bune în viitor. Să știe cum să citească un contract de împrumut sau de angajare. Să știe să-și negocieze salariul. Să gestioneze bine stresul financiar din viitor și inflația, ori crizele financiare. Să fie mai organizați și responsabili, și să învețe să se adapteze mai uor la situațiile neprevăzute: pierderea unui loc de muncă, nevoi urgente în casă, sau Doamne-ferește, probleme de sănătate.  

Așadar, iată câteva idei, pentru toate mamele și toți părinții, care reușesc să mai citească câte ceva, abia atunci când restul casei doarme. Sper să vă fie de folos.

Cum să începi educația financiară a copiilor, în zece pași simpli

1. Ne place sau nu, educația financiară a copilului începe de acasă, cu noi. Poate că va exista la un moment dat această materie în școli, dar până atunci, noi, părinții, suntem profesorii lor. Și ca să le putem preda lor această materie, mai întâi trebuie să avem noi habar, măcar cât de cât. Și uite așa m-am pus eu cu burta pe carte, legat de bani, investiții, economisire, bugete.
2. Implicăm copiii în crearea listei de cumpărături. Asta fac de pe când avea vreo trei ani. De obicei sâmbăta dimineața scriem lista cu care mergem la piață. Stabilim meniul pentru săptămâna ce vine. Trecem pe listă mai întâi cele necesare (materia primă pentru gătit: carne, cartofi, orez, etc), apoi fructe-legume pentru gustări și la final produsele ce nu sunt la fel de importante: dulciuri, snacksuri, înghețată, etc. Îl întreb și pe el dacă are nevoie de ceva anume. Dacă da, trecem pe listă, nu înainte să verificăm dacă este nevoie reală. Poate că vrea lipici, dar de fapt mai are lipici de consumat, ori carioci sau acuarele.
3. Înainte să mergem la magazine, stabilim de acasă ce avem de luat. Regulă valabilă de la 3-4 ani în sus. Avem lista și ne ținem de ea. Doar dacă găsim produse ce apar doar ocazional și nouă ne plac (de exemplu anumite tipuri de paste, iaurt sau dulciuri) le cumpărăm, chiar dacă sunt în afara listei.
4. Nu îi plătim pe copii pentru că își strâng jucăriile, ori pentru că se spală pe dinți sau citesc. Explicația este foarte simplă: acestea sunt activități ce țin de sănătatea și de igiena lor, prin urmare motivația nu ar trebui să fie banii.
5. De la patru ani, să le permitem să plătească lucruri mărunte. Un pachet de biscuiți, un iaurt, o apă. Să plătească copilul. Pentru că este o metodă foarte bună prin care învață despre valoarea banilor. Când banul pleacă din mâna ta, altfel realizezi ce poți lua în schimbul lor.
6. Joaca cu casa de marcat și bani de jucărie este un start foarte bun în educația financiară a copiilor. Avem coș de cumpărături, bani de hârtie, casă de marcat. Tot de la vreo patru ani ne jucăm de-a vânzătorul și clientul. La început foloseam produse de jucărie, dar de la un moment dat, am folosit efectiv produse reale: șampon, deodorant, pixuri, telefoane, gustări, chiar și haine sau pantofi, orice putea rezista în coș. Ca să-și facă cât de cât o idée despre valorea produselor reale. Despre piață.
7. Îl trimit să verifice prețul produselor. Acum are deja șapte ani. Și îi place să petreacă timp la standul cu jucării, să verifice ce a apărut nou. Îl îndemn să verifice și prețurile. Nu toate au același prețuri, și nu toate au aceeași valoare pentru același preț. Dacă o jucărie costă 10 lei și alta 100 de lei, căutăm să vedem ce le diferențiază.  
8. Calculăm cât costă un produs, în timp, și nu în bani. Atunci când își dorește ceva (și tot timpul își dorește ceva, desigur), calculăm cât timp ne-ar costa să realizăm banii pentru a-l cumpăra. Poate un week-end petrecut la serviciu? Sau ore suplimentare peste program? Și totul capătă o altă înțelegere. Se întâmplă să-și dorească în continuare prodosul respectiv, dar de cele mai multe ori renunță la el.
9. Facem liste pentru ziua de naștere și de Crăciun. Când era mai mic, îi cumpăram în timpul anului o grămadă de lucruri, jucării sau haine, iar când venea vreo ocazie specială (ziua lui, Paștele, Crăciunul) si trebuia să primească daruri, toate erau cumva în plus. Acum facem liste și suntem pregătiți atunci când ne întrebă bunicii ce-ar putea să-i cumpere de ziua lui, de exemplu.
10. Îi economisim alocația, și o multiplicăm, într-un fond de investiții (am făcut asta cu un consultant financiar). Deși mi-am propus asta mai demult, de abia de acum am pus și în practică. Calculăm mai atent banii, și reușim să ne lipsim de cei 250 de lei lunar. Nu suntem noi foarte avuți, dar orice ajutor, cât de mic, se simte mai târziu în viață. Și cu cât începi mai devreme, cu atât mai bine.

Nu uităm și de noi, căci până la urmă noi suntem cei care muncim pentru bani.

Dacă câstig ceva în plus, poate un bonus la serviciu sau din blog, am grijă să ne plătim și pe noi. Spre exemplu cu ultimii bani câștigați din blog, mi-am plătit două cursuri de dezvoltare personală. Cu următorii bani vom merge într-o scurtă excursie.

Iar referitor la faptul că părintele este propriul exemplu și propriul model, de la mine a învățat că educația și dezvoltarea personal sunt cele mai bune investiții.

Am plătit ani de zile pentru o grădiniță privată (știți deja povestea, grădinițele de stat sunt minunate de asemenea), eu însămi sunt în școală de șase ani, la a doua facultate, mă formez în psihoterapie, cumpărăm multe cărți și jocuri ce ne ajută la învățarea prin joacă.

Eu nu sunt consultant financiar, și nici specialist în finanțe, vă zic ca să știți cu cine vorbiți, dar sunt mamă și am povestit despre ce  funcționează la noi. Despre educație financiară se vorbește tot mai des în România, iar asta este îmbucurător, însă încă este nevoie de informare.

De altfel, tot mai multe instituții financiare vin în întâmpinarea acestei nevoi, și pun la dispoziție în mod gratuit, articole, instrumente (  acest instrument mi s-a părut foarte interesant(https://ing.ro/cataispuneleu/cat-risipesti-si-cat-economisesti).

Cât ai spune LEU este un site dezvoltat de către ING, unde veți găsi un ghid financiar și articole cu idei și răspunsuri la multe „cum să…”.  De la cum să ai grijă de bugetul personal, la cum să planifici bugetul familiei, să iei cele mai bune decizii legate de credite sau să îi înveți pe cei mici.

Mi-a mai plăcut mult și vă invit să folosiți, acest instrument (
https://ing.ro/cataispuneleu/cat-valoreaza-o-ora-din-viata-ta ), care m-a cam lovit în moalele capului. Este un calculator care rezolvă punctul opt, amintit de mine mai sus. Practic, poți calcula să vezi cât valorează o oră din viața ta. Sau un minut. Înercați, o să vă zguduie puțin.

Spuneam că până de curând noțiunea de educație financiară nu prea a existat la noi. Dar să nu înțelegeți că prin afirmația asta arăt pe cineva cu degetul, departe de mine acest gând. Din contră, înțeleg perfect de ce nu s-a făcut.

Căci cine era să stea cu gândul la educație financiară atunci când nu aveai ce pune pe masă? Dar acum, mai ales acum, cu toată inflația și nebunia din ultimul timp, poate că ar fi vremea să acordăm ceva mai multă atenție banilor, să fim mai atenți la ce facem cu ei și pentru ei.