Cu toate știrile din ultima vreme, cu pierderea bunicii mele, cu pierderile unor oameni importanți din domeniului psihologiei, m-am gândit la moarte. La ce înseamnă ea dar mai ales, la tot ce se întâmplă cu noi și cu ceilalți până ajungem acolo. Căci până la urmă, cu o moarte suntem toți datori. Tragedia și durerea imensă apar când totuși, moartea vine prea devreme.

Și m-a făcut să mă uit puțin la mine, la viața mea, la cum trăiesc. Și probabil printr-o coincidență ( sau nu), am dat de o postare mai jos, distribuită deja de peste 225,000 de persoane. Iar asta înseamnă că postarea a rezonat cu o mulțime de oameni. Este vorba despre postarea lui Chelsea Amber.

Postarea reprezintă de fapt o poză, cu cinci cele mai mari regrete ale oamenilor la sfârșitul vieții, pe care aceștia le-au exprimat în ultimele 12 săptămâni de viață. Lista a fost întocmită de Bronnie Ware, o asistentă/infirmieră din Australia.

Cred că ce este cel mai revelator și șocant lucru în același timp, este că noi știm deja toate lucrurile astea( sau le intuiam), știm ce avem de făcut pentru o viață mai împlinită, dar nu ne străduim să le aplicăm în viața noastră. Din motive conștiente sau nu.

Cele mai mari regrete ale oamenilor la sfârșitul vieții:

1. Aș fi vrut să fi trăit o viață care să aibă sens pentru mine, să mă împlinească, și nu viața pe care ceilalți au așteptat-o de la mine.
2. Aș fi vrut să nu fi lucrat atât de mult (fiecare pacient bărbat). Acești pacienți au simțit că au pierdut ( au ratat) copilăria copiilor lor și relația cu partenerul de viață.
3. Aș fi vrut să fi avut curajul să îmi exprim sentimentele.
4. Aș fi vrut să fi ținut legătura cu prietenii mei.
5. Aș fi vrut să îmi fi permis să fi fost fericit. Fericirea este o alegere.

Am citit postarea cu piele de găină. Desigur, mă aflu poate și într-un moment vulnerabil, dar m-a ajutat oarecum să văd lucrurile într-un mod și mai clar.

Mă regăsesc la punctul unu, mă regăsesc și la punctul patru. De lucrat, am lucrat multă vreme ca și cum ăsta ar fi fost singurul lucru care m-ar fi ținut în viață. Până când am încetinit, căci mă costa prea mult. Mai mult pierdeam decât să câștig.

Nu zic că ar trebui de mâine să ne schimbăm locul de muncă sau să strigăm în gura mare că nu ne place de Gheorghiță. Dar poate că am putea să ne încărcăm mai mult de la oameni, de la cei dragi, și nu la fel de mult de la serviciu, lucrând 16 ore din 24.

Poate reușim să privim oamenii mai cu blândețe, chiar și pe noi.

Să ne ținem mai des copiii în brațe, să le reamintim că îi iubim necondiționat.

Să ne îmbrățișăm soții, să îi întrebăm ce mai fac, cum mai este la ei în suflet, căci pe ei i-am iubit primii, înaintea copiilor.

Să avem curajul de a ne lua singuri apărarea în loc de a ne îngropa și mai tare în rușine sau reproșuri…

Să alegem familia înaintea tuturor. Să alegem iubirea, credința, prietenii. Viața e prea scurtă, ca să o trăim altfel…

Sursă foto copertă articol: Szilard Toth on Unsplash