Cel mai tare (ne) doare nepăsarea

15 noiembrie 2020
Postat de Mamă de Matei în Fără categorie
0
Cel mai tare (ne) doare nepăsarea

Acum cinci ani, aveam un bebeluș de câteva luni, care se trezea noaptea să mănânce. Și în timp ce el mânca uneori dormeam cu ochii deschiși, alteori verificam știrile. Iar într-o noapte, pe la 2, am aflat despre nenorocirea de la Colectiv. Mi-am strâns mai tare copilul în brațe, și nu am mai pus geană pe geană. Nu am mai putut.

După ce M a adormit, am pornit televizorul, urmărind cu sufletul la gură tragedia fără margini. A lor și a noastră, pentru că erau și copiii noștri acolo, frații, colegii, vecinii.

Simțeam durerea, teama, disperarea, panica, șocul. Moartea se plimba în noapte, agățându-se de sufletele tinere, dar și de ale părinților și ale rudelor, care de îngrijorare, erau mai mult morți decât vii.

Mi se face pielea de găină doar când îmi reamintesc și scriu aceste rânduri.

Mergând cu încă cinci ani în urmă, o altă tragedie ne-a marcat. Incendiul de la maternitatea Giulești.

Dumnezeule, câtă durere și câte rugi către cer s-au înălțat în acea noapte. Să ne scape copilașii…

A fost prea târziu. Pentru bebelușii care au învățat prea timpuriu cât de nedreaptă este viața uneori, dar și pentru noi, ca țară. Douăzeci de ani de nepăsare ne adusese în pragul acela…

Azi noapte am citit până târziu, cu intenția de a-mi mai lua gândul de la tragedia de la Piatra Neamț. Chiar și așa, la fiecare capitol, lăsam cartea jos și căutam telefonul pentru știri noi.

Nu știu ce așteptam să găsesc. Că de fapt nu a fost atât de grav? Că sunt mai puține victime? Că rănile nu sunt atât de grave? Cum să fii om și să nu te răscolească astfel de evenimente? Am adormit cu greu, târziu, spre dimineață, dar tot cu o greutate pe suflet.

Nu știu ce am putea face, sincer, în afară de a avea noi oamenii, mai multă grijă unii față de alții. Schimbarea poate că de data asta ar trebui să înceapă de jos în sus….

S-a cerut demisia guvernului. Unii spun că nu ar fi o cerere justificată, a fost doar un accident, secția fiind totuși renovată de curând. Chiar și așa, instalația electrică o fi fost totuși, schimbată? Nu știu, iar informațiile difuzate în presă întotdeauna sunt trunchiate, nu te poți baza pe ele.

Ce știu însă este că nepăsarea doare. Nepăsarea celor care s-au perindat pe la conducere de treizeci de ani încoace. Și care sunt toți la fel, aceeași, care schimbă partidele după cum bate vântul. La fiecare votare fiind tot mai greu să alegem un reprezentant.

Câți copii și bunici să mai pierdem, din nepăsare? Cât mai poate țărișoara asta să ducă? Este sfărâmată și călcată în picioare în fiecare zi, din nepăsare. Uneori, chiar de noi, când așteptăm tratamente preferențiale, când dăm bani pentru favoruri, deși este un cerc vicios aici. Mai bine să dai bani decât să riști să nu îți trateze copilul sau părintele, nu-i așa? Cine te poate condamna?

Și în aceeași țară, în același moment, o familie și-ar fi dorit ca un tată și un soț să fie lângă ei acasă, în loc să fie erou.

Din nepăsare se moare. Iar durerea noastră ca popor cred că nepăsarea este. Că nu ne vede nimeni sărăcia, durerea, nevoile, că nu ne aude nimeni strigătul și că nu îi interesează de noi decât o dată la patru ani…

Sursă foto copertă: Pinterest

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.