Poate veți spune că sună cam dur, dar din păcate în jur de 90% din prieteniile legate înaintea venirii pe lume a noului membru al familiei, în termen de maxim 2-3 luni dispar cu totul din peisaj.  O spune atât experiența mea proprie cât și experiența altor mame.

Tații sunt mai puțin afectați întrucât ei își continuă serviciul și astfel încă au posibilitatea de a relaționa mai departe. Mamele în schimb, mai ales cele care aleg perioada de doi ani pentru creșterea copilului, ele se confruntă cu această situație și în cele mai multe cazuri chiar le produce chiar suferință.

Destrămarea prieteniilor așadar, este o consecință nedorită ce vine o dată cu maternitatea. Bebelușul are nevoie de atenție, de grijă și de timp, iar cei din afara familiei nu întotdeauna pot înțelege nevoia mamei de a se dedica familiei, așa că cei mai mulți se îndepărtează. Nu ne mai sună, nu ne mai scriu mesaje, nu ne mai găsesc loc în mediul lor social . Chiar și prietenii apropiați.

Am fost în postura de a fi prieten „nepărinte”, așa că îi pot înțelege foarte bine pe prietenii mei „nepărinți”. Interesele și activitățile au suferit schimbări majore, și prin urmare, drumurile noastre nu se mai intersectează la fel de des.  Joburile lor pline,  faptul că noi, părinții,  nu ne putem adapta la programul lor ( nu avem în grija cui să lăsăm copilul pentru o seară în oraș sau pentru o petrecere ținută acasă), activitățile lor extra ( dentist, treburi gospodărești, excursii spontane) ne împiedică să găsim un timp comun, pe care să îl petrecem împreună. Să nu mai pomenesc de legilie lui Murphy care se aplică cu succes, căci de cele mai multe ori se întâmplă ca atunci când în sfârșit se aliniază planetele pentru o întâlnire, unul dintre cei doi amână pentru că trebuie să ajungă de urgență în altă parte.

Prietenii noștri „nepărinți” își fac alți prieteni „nepărinți”. Și este dreptul lor. Timpul m-a învățat să mă ghidez după un principiu, care de altfel mi se pare foarte sănătos și care de multe ori m-a ajutat să evit dezamăgirea. Nimeni nu este obligat la nimic. Nimeni nu trebuie să fie într-un anume fel. Așa că nu aștept nimic de la nimeni. O prietenă a mea, mi-a promis mai bine de un an de zile că va veni să îl vadă pe Matei. Au trecut 15 luni, și încă nu a reușit să își găsească o zi de week-end în care să treacă pe la noi. O înțeleg. Avem atât de multe de făcut și mult prea puțin timp. Se pare că stresul și timpul care niciodată nu este destul pentru toate, sunt boala secolului 21.

Pe de altă parte, maternitatea mi-a oferit ocazia să întâlnesc persoane minunate, să leg noi prietenii, și nu neapărat cu alte mame, așa cum m-am așteptat. Cred că viața știe să compenseze locul din care a luat.

Maternitatea vine cu multe schimbări. Unele frumoase, altele greu de acceptat și de manevrat. Disponibilitatea noastră, starea emoțională, timpul nostru, nu mai sunt la fel. Poate chiar noi înșine ne schimbăm și poate că nu ne mai regăsim în anumite ipostaze, însă așa cum se spune că tot răul este spre bine, așa și mie îmi vine să spun că ar trebui să luăm totul așa cum vine, să ne  bucurăm de fiecare clipă frumoasă alături de copilul nostru, și să fim deschiși la tot ceea ce viața ne oferă. Eu cel puțin sunt recunoscătoare pentru toate amintirile frumoase alături de cei care mai până acum un an îmi erau prieteni și abia aștept să văd ce oameni interesanți îmi va aduce viitorul.