Familia este cheia către fericire

Care este cel mai bun stil de parenting?

Care este cel mai bun stil de parenting?Care este cel mai bun stil de parenting?
Care este cel mai bun stil de parenting?

Întrebarea aceasta cred că a fost purtată de milioane de voci. De la dezbateri până la presupuneri, ori poate pur și simplu te întrebi dacă ceea ce faci tu este bine sau nu.

Înainte de orice, cred că ar fi indicat să cunoaștem care sunt totuși stilurile parentale? ( adică de parenting, dar pe românește). Mai înainte vă rog să țineți cont  că există două componente foarte importante care definesc stilurile de parenting: Afecțiunea pe care părintele o manifestă sau nu și cerințele, așteptările, realiste pe care le are de la copil. Deci părintele trebuie să iubească și să ceară. În funcție de aceste componente, există patru mari categorii:

Stilul exigent

Părintele oferă suport, afecțiune, încurajează copilul însă îi și cere să facă lucruri. Spre exemplu la vârsta de trei ani le putem cere să își pună în chiuvetă lingurița cu care a mâncat iaurt iar borcănelul să îl arunce la coșul de gunoi. Tot o cerință este și limita. „Ai voie să sari în patul de acasă, însă nu facem același lucru la restaurant.” Părintele exigent își arată afecțiunea față de copil însă în același timp are așteptări de la el și îl încurajează să nu renunțe, îl învață să fie perserverent.” Știu că vrei să te joci, însă trebuie mai întâi să termin tema pentru mâine.” ” Știu că ai vrea să te mai joci, dar este timpul să mergi la culcare, altfel mâine vei fi foarte obosit și nu te vei mai putea concentra la școală.”

Stilul autoritar

Părintele cere, dar nu oferă suport și afecțiune. Să fii cel mai bun, să fii primul din clasă, să ai zece pe linie… Nu ai voie aia și nici aia, dar tu trebuie să faci. Și mai grav este stilul autoritar în care părintele mai și critică orice. Copiii acestor părinți vor dezvolta stiluri de atașament anxios, mai târziu vor căuta aceleași modele în relațiile cu celilalți, parteneri de cuplu sau prieteni.

Stilul permisiv

Părintele oferă fără să ceară nimic. Permisiv nu înseamnă că părinții permit lucruri, înseamnă că este pur și simplu dezinteres. Copiii acestui stil vor deveni adulți iresponsabili, care rămân cumva la stadiul de copil, care nu vor fi perservenți și care vor aștepta tot timpul de la ceilalți. Se formează dependența de părinte sau de orice altă persoană care îi poate împlini nevoile de care el este dependent.

Stilul neglijent

Părintele nici nu cere dar nici nu oferă nimic. Sunt părinții care desigur ei însăși nu își pot purta de grijă, care nu și-au definit limitele propriei existențe. Copiii acestor părinți vor căuta modele în alte persoane, vor căuta să își substituie familia și să își găsească identitatea și apartenența în alte grupuri care le vor acorda o minimă atenție. Pot fi grupuri de pe stradă, anturaje apropiate, situațiile fericite sunt mai puține. Sunt copiii care pot dezvolta dependență față de consumul de substanțe nocive.

Așadar, cel mai bun stil de parenting este acela care împletește cele două componente cât mai armonios. Și anume cel exigent, deși cuvântul poate sugera altceva. În acest context nu are sens peiorativ.  Ca o scurtă recapitulare, exigent înseamnă să fii ferm: „Nu putem mânca dulciuri dacă nu am mâncat mai întâi mâncare „( este doar un exemplu), dar în același să îi arăți disponibilitatea ta emoțională, să știe că este iubit și că are parte de suport și de încurajări atunci când are nevoie.

Cel mai de nedorit stil parental este cel neglijent. Consecințele pot fi foarte grave și foarte greu de reparat. Și aduce foarte mult rău copilului și viitorului adult, dar și celor din jurul lui.

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.