București, orașul versatil. De la micul Paris la mica Veneție, în doar câteva minute

14 iunie 2022
Postat de Mamă de Matei în Uncategorized
0
București, orașul versatil. De la micul Paris la mica Veneție, în doar câteva minute

Nu ai cum să te plictisești în București. Îmi place foarte mult acest oraș și o să vă împărtășesc lucrurile care îmi plac cel mai mult.

Îmi oferă mereu oportunitatea să îmi exersez abilitățile de supraviețuire în condiții minime.

Ca să nu uit cum este să te speli la ibric, din când în când, mi se oprește apa caldă. Deci trebuie să încălzesc pe aragaz oale de apă, pe care să le combin apoi cu apă rece. Cum este cazul de exemplu în perioada următoare. La noi în bloc, nu va fi apă caldă în perioada 14 iunie- 03 iulie. Wow, super! Apreciez foarte mult această oportunitate! Ultima dată am exersat de trei ori consecutiv spălatul pe cap la ibric. Acum, voi avea ocazia să îmi depășesc propriul record! Iată cum am șansa să mă auto-depășesc!

Mereu îmi reamintește să apreciez ceea ce am.

Asta îmi place foarte mult. Uneori uit să valorizez ceea ce am deja, așa că în plină iarnă, se oprește căldura. Improvizez desigur cu calorifer electric, cu aer condiționat pe cald, dar Doamne ce bine este să ai căldură suficientă în toată casa! Așa că în fiecare zi în care am căldură în calorifere, mulțumesc primăriei pentru asta. Ca să nu îmi reamintească ea să îi mulțumesc…

București, orașul versatil. De la micul Paris la mica Veneție, în doar câteva minute.

Deci cum este asta! Nu ai cum să nu îți placă! Păi care oraș din toată Europa ar putea să fie ce oraș vrea el, în decurs de câteva minute? Este micul Paris? Este. Devine mica Veneție, de la prima picătură de ploaie? Da, devine imediat. Este spectaculos!

Nu mă credeți? Verificați povestea de pe contul meu de Instagram. Este de acum câteva ore. Nu suntem noi cu gondola, dar imaginea se aseamănă izbitor cu străzile Veneției.

În București, fac dezvoltare personală în fiecare zi!

Pentru că îmi antrenez răbdarea așteptând în trafic. Pentru că exersez să îmi rețin impulsivitatea atunci când îmi vine să scot vreo înjurătură pe geam. Iar oamenii, sunt toți foarte de treabă și chiar își sacrifică din timpul lor pentru a mă ajuta să mă dezvolt personal. Să îi vedeți cum se comportă în trafic, doar pentru ca eu să îmi exersez aceste abilități precum răbdarea, calmul și empatia. Sunt minunați, vă spun!

Desigur, râdem noi, glumim, dar trebuie să reucunoaștem că toate mulțumirile merg către conducerea acestui oraș minunat. Fără ei, nimic toate astea nu ar fi fost posibile!

Sursă foto copertă articol: Daniel Corneschi on Unsplash

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.