Aventurile lui Sacha în Castelul Fermecat de Iulian Tănase volum apărut la Editura Nemi, este o carte destinată copiilor 4 ani+. Este o împletire a imaginarului băiețelului Sasha cu aventurile tată-fiu, atât de frumos povestite, încât pe mine m-au emoționat foarte tare. I-aș invita în primul rând pe tătici să o citească, dar și pe mămici și pe copiii mai mari.
Autorul povestește despre dragostea dintre părinți și copii, despre forța imaginației și despre atenția și mirarea pe care copiii le pun în joc. Dialogul tată-fiu este savuros, dulce și haios în același timp. Mai jos redau câteva fragmente. 🙂
„În ziua în care a împlinit patru ani, Sacha, un băiețel cu ochi mari, albaștri și păr blond, cârlionțat, a primit în dar de la tatăl său un catsel fermecat. De fapt, castelul din această poveste nu este tocmai un catstel și nici fermecat nu e. Este o locuință cât se poate de obișnuită, doar că imaginția unui băiețel ân vârstă de patru ani poate transformă orice lucru într-un obiect magic. ” […]
„Azi e ziua mea și tata mi-a dăluit un castel și mi-a făcut păpică, ne-am jucat de-a tata și copilul și i-am făcut și eu păpică, eu nu știu să fac de mâncale și i-am dat lui tata niște piese de lego și tata s-a plefăcut că le mănâncă, dal el a făcut asta doar ca să mă facă pe mine să lâd. Tata mă face meleu să lâd și de aia îl iubesc. Tata ale balbă și mă înțeapă când mă pupă, nu e flumos ca mama , dal tații nu tlebuie să fie flumoși , ei tlebuie doar să se joace cu tine, să fie amunzanți și să te ia în blațe sau pe umeli când te dol picioalele. „[…]
„Tatăl scoate dintr-un sertar o cutie de creioane colorate și i-o întinde lui Sasha.
-Amălâții de ei….! / -De ce spui asta Șușu? / -Păi nu vezi că nu poate să se miște? / – Nu pot! / Da, nu pot să se miște…/ Dar colorează frumos șerpii, ăștia sunt din lemn…/ -Ba nu, sunt șelpi adevălați cale au duleli la coloană!”
Povestea cucerește cu atmosfera de poveste, cu calmul trăirilor imaginației bogate, din care ştii că nimic rău nu se poate întâmpla vreodată, dar și cu relația dintre Sacha şi tatăl lui, care este una specială, foarte strânsă. Cei doi îşi adresează cuvinte de dragoste, care vin cumva să compenseze locul gol – de neevitat, când citeşti cartea cu ochi de adult – creat de absenţa sorei lui Sacha, Adora, dar şi de cea a mamei lui, de care înţelegi că tatăl este despărţit. Ilustrațiile sunt adorabile și poartă semnătura Alexiei Udriște. Și nu știu dacă doar eu am impresia aceasta, dar Sacha pare să semene foarte mult cu Micul Prinț, mai ales că, pe copertă, are în braţe o vulpe.
Aventurile lui Sacha în Castelul Fermecat se poate comanda de pe site-ul editurii Nemi. 🙂