…Primele două inimi nu mai pot fi întregi în absența celei de-a treia.

Orice început e greu, însă când ajungi acasă cu un pui de om, a cărei viață depinde 100% de tine, care plânge și nu știi din ce cauză anume, pentru care ai face orice să îi alini durerea, numai să știi care și este aceea, parcă este totuși cea mai mare provocare cu care te confrunți ever.

Și apoi vin nopțile nedormite, episoadele de colici în care ai sta și în cap poate-poate or pleca de la voi, apoi  vin erupția dinților si febra nesuferită. Timpul tău liber tinde spre minus infinit iar pe prietenii cu care altă dată vânai zorii zilei, acum îi vezi tot mai rar.

Uneori te apucă disperarea, ți se pare că nu o să scapi întreagă din treaba asta, că sigur o sa cedezi psihic și/sau fizic, și tânjești după zilele de altă dată, după libertate, după aer proaspăt, după doar tu cu tine, după vremurile în care grijile erau cu totul altele.

Visezi să iei masa singură, fără o caracatiță haioasă care împrăștie mâncarea peste tot, visezi la o noapte cu somn neîntrerupt, la o dimineață când dormi până târziu, fără să fii trezită rapid, de un deget care se plimbă insistent prin nas, ochi sau gură.

Daaaaaar…

Timpul a trecut și nu ai observat că de fapt mica făptură te-a cucerit iremediabil și că ai nevoie de ea ca să respiri. Literalmente.

Pentru că nopțile în care ai legănat și ai îmbrățișat, v-au adus inimile una lângă cealaltă, au bătut în același ritm, și astfel s-au înțeles fără ca măcar să realizezi.

Diminețile în care micul năzdrăvan te trezește mai repede decât ceasul deșteptător, sunt dulci pentru că prima imagine a zilei este mutrița veselă a copilului tău și doi ochi mari, de îngeraș, după care te topești.

Parcă nici nu mai ai nevoie de prea multă mâncare să te simți sătulă, când vezi că cel mic a mâncat aproape tot din farfurie.

Și uite așa, atunci când vine vremea acelui moment  de libertate, de doar tu cu tine, când te găsești liberă de copil, îți dai seama că, deși ai așteptat clipa asta poate un an de zile, realizezi că de fapt nu ești întreagă. Copilul pleacă cu o bucată din inima ta, atunci când nu este lângă tine, și parcă fix de bucățica aia ai nevoie ca să trăiești.

Pentru că oricât de bine te-ai simți, și chiar știind că cel mic este pe mâini bune, chiar și așa,  nu te vei mai simți niciodată pe deplin liniștită, fără copilul tău lângă tine. În inima ta va încolți grija la fiecare secundă, iar dorul o va sfâșia tăcut.

Dragi părinți care sunteți la început de drum, care simți că v-au lăsat toate puterile și că aveți nevoie de o pauză, nu vă faceți griji, va veni și vremea voastră de „libertate”, atunci când bebelușul nu va mai depinde 100% de prezența voastră, însă este posibil ca atunci să vă reconsiderați complet părerea despre ceea ce înseamnă libertate.

Aveți răbdare și nu disperați, pentru că o dată ce va ajunge pe la vârsta de 10-11 luni, viața cu bebe va deveni din ce în ce mai frumoasă. <3

PS :Nu uitați că ne vedem și pe  facebook, unde dezbatem subiectele cu super-mămici.