Chiar de anul trecut am început să mă gândesc cum să abordez ideea de Moș Crăciun. Și sunt sigură că mulți dintre părinți s-au confruntat cu această dilemă. Am găsit pe internet o idee minunată pe care chiar îmi doresc foarte tare să o aplic în viitor. Am tradus-o pentru voi în rândurile de mai jos. Varianta originală, o găsiți aici.

Noi, în familia noastră, avem o metodă specială prin care îi ajutăm pe copii să treacă prin tranziția de la a primi cadouri de la Moș Crăciun, la a oferi cadouri, în calitate de Moșs Crăciun.Astfel, Moșul nu este o minciună ce urmează a fi cândva descoperită, ci mai degrabă o serie de fapte bune și un spirit al Crăciunului autentic.

Pe la vârsta de șase-șapte ani, sau oricând observați că cei mici devin suspicioși referitor la materialitatea lui Moș Crăciun, atunci înseamnă că sunt pregătiți pentru ceea ce urmează.

Iată cum am procedat cu fiul cel mare. L-am invitat la ” o cafea” în oraș,  ne-am așezat la masă, ne-am comandat băuturile, apoi i-am spus așa:

„Am observat că ai crescut foarte mult în ultimii ani. Nu numai că ai crescut mult în înalțime, însă și inima ta s-a mărit, este mult mai mare. ( Oferiți-i două, trei exemple din trecut în care puștiul a făcut fapte bune sau a dat dovadă de  un comportament empatic). De fapt, cred că inima ta a crescut atât de mult, încât cred că ești pregătit să devii chiar tu Moș Crăciun.”

„Probabil că ai observat deja că aproape toți Moșii pe care i-ai văzut sunt de fapt oameni costumați ca el. Unii dintre prietenii tăi probabil ți-au spus deja că nu există Moș Crăciun. Mulți copii cred acest lucru, că Moșul nu este real deoarece ei nu sunt pregătiți să devină Moș crăciun, însă tu ești. „ Încercați să vorbiți pe un ton conspirațional, secretos și complice, ca și cum nu oricine ar avea acces la aceste informații.

„Care crezi că este cea mai bună parte din a fi Moș Crăciun? Ce crezi că primește el în schimb pentru toată osteneala lui?  ( conduceți-l de la ideea de”prăjituri” la  sentimentul de mulțumire pe care îl avem după ce facem ceva bun pentru o persoană.). Ei bine, iată, acum tu ești pregătit să faci prima faptă bună în calitate de Moș Crăciun! 🙂 „

Apoi îl lăsați pe puști să aleagă o persoană pe care o cunoaște, un vecin sau o rudă,  pentru care să fie Moș Crăciun. Misiunea copilului este să afle în secret și cât mai subtil, care este lucrul de care acea persoană are nevoie, apoi să îl procure, să îl împacheteze și să îl livreze persoanei în cauza, însă fără ca acea persoană să afle vreodată cine este expeditorul.

Fiul meu cel mare a ales-o pe „vrăjitoarea” din colț. Într-adevăr, comportamentul dumneai nu era chiar exemplar. Locuia într-o casă împrejmiută de garduri, și niciodată nu le returna copiilor mingile ori jucăriile care aterizau din greșeala în curtea dumneai, și nu de puține ori țipa la ei, reproșându-le că sunt prea gălăgioși. Fiul meu observase în drumul nostru către școală, că în fiecare dimineață, femeia iese în fața porții să își ia ziarul, în picioarele goale, așa că a hotărât că are nevoie de o pereche de papuci. Apoi a trebuit să afle ce mărime poartă, așa că într-o duminică, s-a ascuns în tufișuri pentru a afla acest lucru. Era nevoie de mărimea M. Am mers apoi la Kmart, am cumpărat o pereche de papuci călduroși, am împachetat-o și am lipit o etichetă pe pachet, ” Crăciun fericit, de la Moșs Crăciun”.  Într-o seară, după cină, s-a furișat în fața casei sale și a împins pachetul sub poartă. În următoarea dimineața, am urmărit-o împreună cum a ieșit după ziar, a luat cadoul și apoi a intrat în casă. Fiul meu era foarte entuziasmat și abia așteptam să vedem ce urmează. A doua zi de dimineața, în drumul nostru către școală, am zărit-o iarăși luându-și ziarul, încălțată fiind cu papucii primiți în dar. Copilul meu era super bucuros. I-am reamintit însă că nimeni nu trebuie să afle ceea ce a făcut, altfel nu ar mai fi fost Moș Crăciun.

De-a lungul anilor, fiul meu a fost „Moșul” pentru multe persoane, alegând pentru fiecare un cadou unic. Într-un an, și-a lustruit bicicleta, i-a montat o șa nouă, și a dăruit-o fetiței unui prieten de familie. Acea familie a fost și este în continuare foarte săracă. L-am întrebat pe tatăl fetiței dacă a fost în regulă. Fericirea pe care o puteai citi pe fața fetiței în momentul în care a văzut bicicleta în fața casei, cu o mare fundă pe ea, a fost aproape la fel de mare ca fericirea de pe fața fiului meu.

Când a venit vremea ca al doilea nostru copil să intre în noul său rol, fratele lui mai mare a venit împreună cu noi la cafenea, și m-a ajutat în susținerea discursului meu. Astăzi amândoi sunt doi „Moși” care își fac treaba într-un mod dedicat, și care apropo, nu s-au simțit niciodată mințiți, deoarece ei înșiși au fost foarte împlicați în misiunea secretă de a fi Moș Crăciun.

O abordare atât de frumoasă, pe care o putem îmbrățișa chiar și noi ca adulți, și care cu siguranță merită transmisă mai departe.

Să vină Moșul, zic. 🙂