Acel moment când lumina dimineții îi mângâie chipul lui dulce și îmi dezvăluie doi ochi mari și pătrunzători, care mă privesc curioși și veseli. Când simt și înțeleg, de ce merită să o iau de la capăt în fiecare zi.

Acele mânuțe pufoase pe fața mea, care aproape că anulează noaptea nedormită, chinuită de dințișorii albi, de iepuraș, care completează fățuca asta perfectă.

Acel căpșor mic și rotund și brațele lui după gâtul meu, dulceața aromei de bebeluș, îmi învăluie sufletul cu dragoste, și uit tantrumul de ieri, care aproape că m-a adus la limita răbdării.

Râsul lui ștrengăresc atunci când face năzbâtii, care alungă orice încruntare de pe fața mea.

Piciorușele lui calde și pufoase, în jurul mijlocului meu atunci când îl port în brațe, îmi umple inima de bucurie.

Trupușorul lui ghemuit lângă mine, respirația lină atunci când doarme, îmi creează liniștea perfectă, indiferent de cât de grea a fost ziua ce tocmai a trecut.

Nu sunt mama perfectă, nici nu am copilul perfect, și ce bine că nu suntem. Și mă bucur, mă luminez, și îmi iau puterea să merg mai departe.

PS :Nu uitați că ne vedem și pe  facebook, unde dezbatem subiectele cu super-mămici.