Este seară. Este trecut de ora zece iar bebe doarme deja de o oră. Suntem noi doi, ghemuiți sub pătură pe canapea, ca pe vremuri. Este cald și bine. Îmi amintesc de sentimentul acesta. Mi-a lipsit. Greutatea noii responsabilității și timpul dedicat în întregime celui mic, ne-au determinat în ultimul timp să preferăm somnul atât de necesar, pe propria perna pufoasă și pe propria jumătate din patul moale.
După prea mult timp, astă seară va fi despre noi. Ne-am obișnuit deja cu viața în trei, și am învățat cum să ne păstrăm timp și pentru noi doi și să prețuim altfel fiecare clipă furată. Îmi pare atât de bine că plouă, căci abia așteptam să ascultăm iarăși împreună ploaia, așa cum o făceam și înainte, mai știi? Pentru că este vreme de ia-mă în brațe, mă cuibăresc în brațele tale, care parcă sunt făcute fix pentru mine, întotdeauna au fost.
Te îmbrățișez cu putere, ești aici, mi-a fost dor să îți vorbesc, mi-a fost dor să te ascult.Mi-a fost dor să mă îmbrățișezi în somn, să nu fiu singură în visul meu.
Ne-am tot plâns că nu mai avem timp pentru noi, așa că a venit momentul să îl oprim. Haide să fim noi, să fim unul pentru celălalt. În tăcere,dar cu adevărat. Dragostea nu are nevoie de cuvinte.