Știu că este un subiect delicat. Despre care de cele mai multe ori, nu vorbim. Pentru că doare, pentru că nu știm cum să abordăm, pentru că nu știm oricum prea multe despre subiect.

Educația sexuală încă este un subiect tabu în România. Și orice propoziție care conține cuvântul sexual, este rușinoasă și stârnește un val de reacții.

Ce este abuzul sexual?

Orice fel de atingere nepotrivită este abuz.

Oamenii nu știu ce înseamnă abuz, nu îl recunosc, nu îl declară, deși are impact asupra lor. De aceea, multe dintre studiile care se fac pe abuzul sexual nu sunt concludente, adică nu reflectă încă impactul uriaș pe care îl are asupra persoanei.

O mână pe fund este abuz. O atingere a sânului, este abuz. Expunerea forțată a unui copil la nuditatea unui adult, este abuz.

Care este consecința faptului că oamenii nu știu să recunoască abuzul sexual și să-l numească? Oamenii nu știu ce trebuie să vindece. Pentru că niciodată urmele abuzului sexual nu se șterg de la sine, pur și simplu.

Am discutat despre acest subiect și cu Aleph News. Dacă vă interesează, am lăsat link cu interviul.

Însă motivul pentru care scriu acest articol este această postare care mi-a atras atenția. Vă rog să citiți postarea până la capăt. Și să îmi spuneți ce a trezit în voi.

Ce trebuie să se mai întâmple ca să reacționăm? Ca să ne apărăm copiii? Avem nevoie de educație. Mama fetei știa despre ce i se întâmplă fetei din tren și a sfătuit-o să nu rămână niciodată singură cu controlorul, să caute să stea printre alți oameni. Deși se pare că tot singură se afla și printre oameni. Mama nu depune plângere, fata merge singură cu trenul în continuare. O femeie ia atitudine, depune plângere iar controlorul a fost concediat de către CFR.

Nu suntem conștienți și nu realizăm că o astfel de hărțuire impactează oamenii, fetele, femeile. Încă nu știm să recunoaștem și să numim abuzul.

Mi-a mai povestit o fată despre cum într-o zi, ieșind de la școală cu o colegă de a ei, au fost oprite de un bărbat, care se afla într-o mașină. Le-a întrebat câte ceasul în timp ce se masturba. A tras una dintre fete de mână, ca să îl atingă. Fetele s-au speriat, și-au sunat părinții. Au depus plângere la poliție. Însă ce m-a frapat a fost că, întrebând totuși ce făcea bărbatul respectiv i ce intenții avea, mama i-a răspuns fetei că el doar se scărpina în zona intimă. O explicație pentru o fată de clasa a opta. Care este posibilitatea să i se întâmple și altă dată? Foarte mare…

Este bine și necesar să le explicăm copiilor cât mai devreme și cât mai natural despre părțile corpului. Copiii trebuie să cunoască astfel de lucruri, ca să se poată proteja și feri de tot felul de pericole. Și să știe că pot spune nu, chiar dacă (mai ales dacă) este vorba despre un adult.

Am un băiat de șapte ani. Curiozitățile lui primesc răspuns de la ambii părinți. Orice este nou, orice a fost confuz pe parcursul zilei și are nevoie să fie lamurit, se clarifică în momentul în care ajunge acasă. Atât cât știm, și dacă nu știm, căutăm împreună și ne clarificăm împreună.

Am grijă să nu reacționez diferit la intrebările mai delicate. Am aceeași reacție și atunci când mă întreabă de ce plouă și atunci când mă întreabă de unde vin copiii. Pentru a-i oferi încredere să vină spre mine cu orice fel de întrebare.

Noi am început destul de devreme discuțiile despre părțile corpului cu un puzzle al corpului uman, în mărime naturală. Cu cărți care abordează subiectul pe înțelesul copiilor și adaptat vârstei.

Răspundem deschis la orice fel de întrebare, potrivind răspunsul la contextul din care provine întrebarea respectivă. Nu îi oferim mai mult decât are nevoie să știe pe moment.

Știe despre noi, părinții lui, că oricând îi stăm la dispoziție pentru toate curiozitățile și că niciodată nu îi vom ascunde adevărul și nici nu vom ocoli vreun subiect.

Încă nu știm să recunoaștem și să numim abuzul. Încă se învârte în sfera normalității. Nu este grav să te hărțuiască un bărbat, sau să se masturbeze în locuri publice. Că doar nu te-a atins, nu-i așa? Ce, ți-a făcut ceva? Ba a făcut. Of, și cât de mult a făcut…

Cât de mare este nevoia de educație? Și ce putem face pentru asta? Și cum învățăm copiii să se ferească/protejeze de astfel de situații?

Sursă foto copertă articol: boram kim on Unsplash