Am dat peste fraza în engleză, iar în engleză suna mai bine, avea mai mult sens. Dar cred că merită punctată și în română. Găsesc a fi o afirmație foarte valoroasă.

Copiii au nevoie să se odihnească în sufletul nostru. Iar asta poate fi foarte dificil de făcut pentru noi, atunci când însuși sufletul nostru are nevoie de odihnă (mai întâi).

Copiii să se odihnească în dragostea părinților, nu să (se) muncească pentru ea.

În poveștile de noapte bună. În cântecele de leagăn. În nopțile nedormite. În inima spartă de griji, de câte ori s-au îmbolnăvit. În tot ceea ce ei sunt pentru noi, în sufletul nostru.

Copiii să se odihnească în sufletul părinților. Locul de unde ei au venit mai întâi și întâi. Locul unde ei vor rămâne pentru toată viața. Chiar și atunci când nu vor mai vedea acest lucru.

Cu alte cuvinte, copiii nu trebuie să facă lucruri extraordinare pentru a ne câștiga iubirea. Singurul lor efort pentru a ne câștiga dragostea este să vină pe lume și să ni se așeze în brațe. De atunci se înnoadă firul iubirii, și nu există obiect ascuțit pe lumea asta care ar putea tăia firul de iubire dintre un părinte și copilul său.

Sufletul mamei, sufletul tatei, sunt casa cu lumina mereu aprinsă, cu focul mereu pregătit în sobă, mereu gătită și pregătită pentru a-și aștepta cel mai de preț oaspete. Oaspete ce nu plătește vreodată chirie, și nici dator nu rămâne.

Imagine de Cheryl Holt de la Pixabay