Recenzie cărți

Cărți pentru copii pe grupe de vârstă+ un voucher cadou

Faptul că mie îmi plac foarte tare cărțile, cred că nu surprinde pe nimeni. Însă nu pot să nu recunosc că mă bucur la fel mult că și Matei este (deocamdată)  un iubitor de cărți. Avem de ceva timp, câteva cărticele noi în colecția noastră. Pe mine m-au cucerit instantaneu pentru că îmi aduc aminte de copilărie. Cum ar fi fost să fi avut și noi, pe vremea noastră, astfel de minunății? Probabil că am fi stat lipiți de cărți precum copiii din ziua de azi de telefoane 😀 O să scriu câte o descriere scurtă despre fiecare cărticică în parte, iar dacă v-am convins, vă anunț cu mare entuziasm că la sfârșitul articolului veți găsi un voucher cu o reducere de 20%, valabil timp de trei zile. Așadar, să începem! J

Grupa de vârstă 1-2 ani

Povești pentru copiii de 2 ani. Am ales să  recomand mai întâi această carte deoarece are paginile cartonate( ceea ce este o cerință obligatorie pentru puștii care vor să testeze rezistența hârtiei), are fraze scurte și nume haioase, cum ar fi Fafa-Girafa. Cireșica și Crinuța sunt personajele celei de-a doua povești și sunt două surori gemene foarte simpatice, iar mama lor este o șoricioaică. „Dar cele mai frumoase clipe cu mama sunt pe înserat/ Când stau în leagăn și se simt minunat. „

Ilustrațiile sunt superbe, sigur vă veți îndrăgosti de ele.

Caruselul numerelor. Este o cărticică de format A5, cu coperți cartonate și foi din hârtie. Fiecare cifră, de la 1 la 20, este prezentată printr-o poezie scurtă de patru versuri simpatice. Ilustrațiile sunt și ele foarte frumoase iar spațiul alocat pentru acestea este generos.

Literele vesele. Precum Caruselul numerelor, este o cărticică  de format A5, cu coperți cartonate și foi din hârtie.  De asemenea, literele sunt prezentate printr-o poezie scurtă de patru versuri.  Ilustrațiile urmează și ele același tipar, ele având ilustrator comun: Iulia Burlac, dar și un autor comun, Simona Epure.

Bet și Igiena. Obiceiuri sănătoase. Este o colecție de patru povestiri ce au ca și personaje 4 spiriduși ce trăiesc în pădure. Recomandarea se îndreaptă ușor către 3 ani plus, însă ilustrațiile sunt atât de drăgălașe încât sigur se vor bucura și cei sub doi ani.

Grupa de vârstă 3 ani plus

Povești pentru copiii de 3 ani. Trei povești  „Înalt de-o șchioapă”, „Cele trei  găinușe”, „ Bucle-negre și cele trei vrăjitoare”  ilustrează pe rând, conceptul de mare-mic, zilele săptămânii iar Bucle-negre nu ascultă de părinți și se avântă în pădurea întunecată. Desigur că totul este povestit foarte frumos, fără să creeze teamă iar finalul este întodeauna unul fericit.

Oaspeți neașteptați.  Este de departe preferata mea. Face parte din seria Martha B. Rabbit. Ilustrațiile sunt minunate, iar dacă sunt familiarizați cu autoarea Shirley Barber, atunci știți deja că a ea însăși iustra cărțile, ceea ce cred că este lucurul ideal, deoarcere maginația autorului este transpusă cu cea mai mare fidelitate. Povestea începe într-o căsuță de măr, unde Iepuroaica Martha și pisica Tabitha se pregătesc de venirea iernii. Își fac provizii pentru primăvaraă, depozitează lemnele pentru foc. În curând iarna grea cucerește pădurea iar pasările și locuitoarele pădurii caută hrană și adăpost la cele două prietene. Este un exemplu de prietenie, empatie dar și muncă și recunoștință.

Cutiuța misterioasă. Îl ilustrează pe Iepurașul Bubu care găsește o cutiuță foarte frumoasă, în pădure. Merge cu ea acasă, o deschide și acolo găsește un dințișor. Deși îi place tare mult cutiuța, noaptea îi aduce mustrări de conștiiță și a doua zi pornește în căutarea adevăratului proprietar. Astfel descoperă că de fapt, cutiuța a fost făcută de însășii ververița Ronți, pentru zâna Măseluță, întucât așezase în ea primul ei dințișor. Pentru că i-a înapoiat cutiuța, Bubu a primit-o în dar de la Ronți. O faptă bună este răsplătită.

Nicky și un cadou nemaivăzut … pentru mama. De ziua mamei Iepuraș, cei cinci copiii iepurași se pregătesc să îi ofere câte un cadou. Un iepuraș a desenat o floare, altul un morcov, dar Nicky care are o imaginație uriașă, îi oferă mamei dar și frașilor săi ,printr-un desen, o vacanță pe mare. Iepurașul Nicky detaliază totul în amănunt, de la tortul uriaș din foi de varză și morcovi până la formația muzicală care îi cântă mamei  “La mulți ani.”

Grupa de vârstă 5 ani plus

Comoara de la capătul curcubeului. Este o poveste de aventuri veritabilă. În timp ce afară ploua cu găleata, Ursoc și Iepurilă citesc la adăpostul căsuței din stejar, din Cartea primită moștenire de la unchiul lui Ursoc. „În carte scria negru pe albȘ la capătul fiecărui curcubeu este îngropat un cufăr plic cu aur. Trebuie doar să afli unde se sfârșește curcubeul și să pornești în căutarea comorii.”  Vă puteți închipui, desigur, că de aici începe marea aventură.  Orecomad copiilor mai mari de inci ani și celor care știu să citească, deoarece acțiunea se întinde pe 45 de pagini, cam pe jumătate din ele, este adevărat, dar cei mai mici probabil nu ar avea răbdare entru a o finaliza. 😀

Toți copiii au nevoie de dragoste. Ei bine, această poveste m-a impresionat foarte tare. Este vorba de două broscuțe surori care rămân orfane. Corbul, cârtița și mama șoricioaică se îngrijesc de cei doi pui rămași fără de părinți. Astfel zis, comunitatea se implică iar mesajul transmis este unul  foarte puternic: mai întâi implicarea noastră, a tuturor care trebuie să existe față de ei care se află în nevoie și apoi că toți putem conviețui împreună și ne putem adapta în funcție de ceilalți, astfel încât să ducem cu toții, împreună o viață frumoasă. Mama șioricioaică a adoptat cei doi brosuți, deși avea deja cinci pui de șoricei mici ce se țineau de coada ei, la propriu. A, și cartea vine însoțită și de un CD, care ilustrează și dulbează povestea în patru limbi: română, fraceză, engleză, germană.

Tati. Cutia cu pupicei. Aș putea să o recomand pentru orice segment de vârstă, și mai cred de asemenea că poate fi un cadou doarte frumos pentru tătici. Povestea este despre un tătic neîndemânatic, care se pare că nu reușește deloc să înțeleagă cum și în ce fel s-a schimbat viața lui de când o fetiță și-a găsit loc în brațele lui. Trăiește ceva peripeții până se dumirește, însă într-un final, realizează că toate se asșează în mod natural, așa cum este firesc.

Noi citim câteva din aceste cărți, dar și altele despre care v-am mai povestit,  în fiecare seară.  Ne bucurăm amândoi în același timp, pentru că și eu îmi mai trăiesc copilăria o dată cu el.

Și pentru că v-am promis și voucher-ul, iată-l:

Intrati pe https://edituradph.ro/ , introduceți codul cartigeniale sub meniul de plată și transport, după ce v-ați ales produsele., apoi finalizați comanda și bucurați-vă de seri frumoase de aventuri și magie. 🙂

Facebook Comments

One Commnet on “Cărți pentru copii pe grupe de vârstă+ un voucher cadou

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.