Nu știu dacă devin eu mai sensibilă pe acest subiect, sau chiar de adevăratelea se întâmplă tot mai multe accidente, peste tot, în orașele mari și zonele mai mici.
Mai important decât că ajungi târziu, este că ajungi viu. Prea multe tragedii se întâmplă din grabă, prea multe vieți se sting prea devreme.
De când suntem părinți, nu mai există grabă. Mai bine ajungem mai târziu decât niciodată.
Conduceți prudent, verificați de două ori înainte să traversați. Nimic nu este mai important ca viața.
Acum o săptămână, chiar înainte de Crăciun, a avut loc teribilul accident de la intrarea în pasajul Unirii. Eu lucrez în apropriere, l-am văzut de la balcon.
Una este să asiști la un accident pentru că te afli în zonă sau în trecere, și alta este să te oprești să faci poze victimelor, oamenilor care sunt atât de vulnerabili în acele momente.
Când a avut loc accidentul de la pasaj, nu am știut inițial despre ce este vorba. Doar auzeam încontinuu sirene de poliție, ambulanțe și pompieri.
Am intrat pe net să verific. Am aflat. Dar am dat și peste o mulțime de poze realizate de trecători. Înfiorătoare. Cu sânge prelingându-se pe autocar. Cu oameni cu capetele sparte, cu mâini întinse cerând ajutor. Îngrozitor.
Mereu când dau peste astfel de poze mă întreb, oare ce-or simți rudele victimelor, care nu au nicio șansă să verifice, pe moment, starea rudelor de sănătate? Cum ar fi putut oamenii din Grecia să verifice dacă rudele lor trăiesc sau nu?
Ține de umanitate, de empatie, de înțelegere că oamenii respectivi sunt poate în cea mai vulnerabilă postură a lor. Puteți anunța autoritățile, puteți acorda primul ajutor, dacă vă pricepeți. Puteți rămâne cu victima până vin echipajele de salvare. Sunt alte căi prin care puteți ajuta. A poza victima nu este o mână întinsă, este o lovitură-n stomac, când ești deja la pământ…
Photo by Lucian Alexe on Unsplash