A ajuns și la mine în fred știrea despre mama din Uzbekistan care și-a aruncat fetița de 3 ani în țarcul unui urs de la zoo. Din câte am reușit să înțeleg, ca imagine de ansamblu, mama din poveste suferă de depresie.

Doar că asta nu este o poveste, este o știre reală, adevărată.

Cu mame cu nevoi, mame neauzite, nevăzute. Sau și mai rău, văzute și necrezute, arătate cu degetul.

Am mai scris și altă dată despre depresie. Despre cum este partenerul nepotrivit pentru viață. Pentru că te face neom, iți pune ochelari negri și nu mai vezi soarele pe cer. Totu-i gri, în jur este frig. Depresia este iarna sufletului, Te îngheață, nu mai simți.

Am citit știrea pe Facebook. Capturile de mai jos sunt reacții la știrea despre care vorbim chiar acum. Din 175 de comentarii la postare, nu am găsit unul singur de compasiune.

Încă depresia este privită ca un moft, ca o ifosă. Nu este deloc așa. Aruncăm cu pietre în mamă, dar dacă în locul ei ar fi fost o persoană cunoscută nouă? Sau chiar noi?

Mai bine ne-am uita la fiicele noastre, la nepoatele noastre. Mai bine le-am mai întreba din când în când ce mai fac, dorm noaptea?

Mai bine ne-am uita la soțiile noastre și mamele copiilor noștri. Par epuizate? Când au mâncat de adevăratelea o masă pe săturate? Când s-a odihnit ultima oară?

Vindecă dacă poți, dar mângâie întotdeauna! Mai bine am lăsa piatra jos și nu am mai arunca cu etichete și prejudecăți. Dacă ar fi putut fi mai rău, nu înseamnă că acum este ușor. Fiecare își știe cel mai bine greul și durerea.

O vorbă bună poate fi ca o rază de soare. Mai luminează și încălzește în întuneric.

În ceea ce priveşte copiii care cresc cu o mamă depresivă, mai devreme sau mai târziu, tot ajung să se lupte cu ursul. Pentru că o mamă cu depresie are un impact major asupra viitorului copiilor ei.

Și nu este vorba doar despre depresie aici. La fel și oboseala și lipsa somnului ne pot arunca în gura ursului.

Să conduci fără să fi dormit sau să fi dormit foarte puțin este același lucru cu a conduce beat. Oare am vrea să ne creștem la fel și copiii?

În primul an al lui Matei, soțul meu a lucrat în schimburi. A fost foarte, foarte greu pentru mine. Pentru că atunci când lucra de noapte, ziua dormea ori dacă nu dormea era amețit de nesomn. La schimbul doi era ca sși cum nu era acasă. Pentru că pleca la 11:30 și mai venea la 22 acasă. Obosit, desigur. Doar când lucra dimineața, mai aveam o gură de oxigen.

În primul an, am îngrijit aproape singură un bebeluș. Și habar nu aveam ce am de făcut. Nu am avut ajutor. Nici mama, nici bona, ori o prietenă.

Îmi amintesc că primul somn de-adevăratelea l-am avut când Matei avea șase-șapte luni. Am dormit 18 ore. I-am pus soțului copilul în brațe, am închis ușa dormitorului și am adormit instant. Eram pericol pentru mine, eram pericol pentru copil.

Mama din știre are 30 de ani, și încă un copil acasă. Are depresie și un soț plecat în Rusia, la muncă. De cât este nevoie să se întâmple o nenorocire? O secundă. De cât este nevoie să ți se întunece mintea? O secundă. Să ne ajute Dumnezeu să ne trezim cu bine în jurul nostru după o secundă întunecată.

Mame care simțiți greul, strigați cât puteți de tare! O să audă într-un final cineva: mama, tata, soțul, o mătușă, prietena, medicul de familie, ginecologul, preotul. Sau o a altă mamă. Cineva va înțelege. Nu asta rezolvă situația dar este un pas uriaș, cel mai important de făcut.

Mame care simțiți greul, strigați cât puteți de tare! Nu este nici o rușine să simți că nu mai poți, nu este nici o rușine să ceri ajutorul.

Sursă foto copertă articol: Kai Bossom on Unsplash

Surse știre:

.https://theindependent.sg/depressed-mum-who-dropped-3…/

https://www.google.com/…/a-mother-deposits-her-three…/

https://www.sgorj.ro/o-mama-si-a-aruncat-fetita-de-3-ani…/