Venim pe lume goi și despuiați, cu o mare nevoie de protecție și ajutor. Fără o îngrijire intensă, fără hrană și căldură, fără a fi protejați de mamele noastre, ne-am fi uscat de foame și de iubire.
Fără sprijin și fără susținere, mama se poate simți suprasolicitată și neajutorată. Începutul este uneori sau deseori, greu.
Cu cât mamei îi merge mai bine, cu atât mai bine îi merge și copilului. Iar mamei îi merge cu atât mai bine, cu cât mai multă dragoste a primit ea însăși copil fiind și cu cât mai mult sprijin află în comunitatea în care trăiește.
Tot ce împovărează mama și îi lipsește, împovărează și îi lipsește de la bun început și copilului ei. Dacă nu primește nici un ajutor din partea soțului ei, de la mama ei sau de la alte rude, mama este expusă unor mari dificultăți și situații stresante.
Noi suntem dependenți de mama în al cărei corp creștem, de dragostea și grija ei atunci când întâlnim pentru prima oară lumea. Depindem de comunitatea de oameni în mijlocul căreia ne-am născut.
Mama este sursa dezvoltării copilului, fizică, emoțională și spirituală.
Pentru copil, mama este persoana cea mai importantă.
Din momentul zero, pe când pruncul este doar un punct de viață, mama și copilul sunt o unitate împletită din suflet, emoție și gândire.
Prin ceea ce simte și prin comportamentul lui, copilul exprimă ceea ce mișcă mama în cea mai profundă intimitate a ei. Senzorul copilului nu-i rămâne ascuns nimic din sufletul mamei, pentru că el supraveghează neîncetat starea emoțională a mamei sale.
Fragment din Traumă, atașament, constelații familiale– Franz Ruppert