Cartea autobiografică a prințului Harry ar fi putut fi scrisă de oricine. Căci oricine știe mai multe despre viața lui, decât știe el însuși. Am văzut asta zilele astea, pe internet.
De vreo două zile, pe rafturile din librării, se poate găsi Spare/Rezerva, carte autobiorafică, scrisă de prințul Harry. Nu am citit cartea (care se pare că are vânzări record la noi în țară și nu numai), dar am văzut documentarul de șase episoade de pe Netflix, Meghan și Harry.
Am ceva interes pentru subiectul acesta.
Am văzut toate sezoanele The Crown, am urmărit documentare despre monarhie, despre prințesa Diana, despre povestea ei, despre povestea unor personaje regale.
Dacă până de curând, dezbaterea era pe cine placem mai mult, pe Meghan sau pe Kate, de vreo două zile s-a schimbat subiectul: Harry și William.
Mie îmi plac amândouă, și Meghan și Kate. Sunt rafinate, elegante, educate, inteligente, implicate în multe cauze nobile, caritabile. Fiecare are farmecul ei. Nu cred că-i musai să ne alegem o tabără. Și nici să o displacem pe una, ca să ne placă cealaltă.
Sunt interesată de carte și cel mai probabil, o voi citi, la un moment dat. Îmi plac autobiografiile, și într-adevăr, subiectul casei regale, a monarhiei, mă atrage destul de mult.
Nu știu câți oameni au apucat să citească cartea sau să urmărească toate documentarele realizate, dar pare că internetul zilele acestea abundă de păreri și opinii, despre traumele prințului Harry, despre cât adevăr este în spusele lui și despre cât de corecte sunt alegerile lui în viață.
Despre cum este soția lui (cu adevărat!), despre cum este el cu adevărat, deși chiar el mărturisește în carte, că nici măcar el însuți nu se cunoaște. Dar pare că toată lumea știe adevărul, îl cunoaște pe Harry, știe clar ce s-a petrecut în marea lor familie.
Și totuși, nu ne-a chemat nimeni în boxa juraților și nici judecători nu ne-a propus nimeni să fim. Judecători fără soldă.
Am văzut de dimineață o secvență cu Harry, fiind invitat la o emisiune. Povestea cum oamenii au scos din context partea de carte referitoare la armată și la uciderea unor talibani, în timpul războiului. Scopul lui fiind nu acela de a se lăuda, sau a trata cu superficialitate acest subiect, ci din contră, a vorbi deschis despre experiența sa, traumatizantă, și de a oferi exemplu și curaj și altor (foști) soldați de a-și îngriji rănile dureroase pe care războiul le-a lăsat pe corpul și pe psihicul lor.
Să nu mă înțelegeți greșit, nu îi iau partea. Nici nu aș putea să mă lansez într-o astfel de discuție. Pentru că de fapt, nu m-a întrebat nimeni ce părere am. Așa cum nici pe miile de oameni de pe net, nu i-a întrebat nimeni.
Prea rapid devenim judecători nesolicitați. Presa are interesul ei de a prezenta și răsturna povești și situații. Asta mi-a devenit foarte clar. Dar noi nu suntem presa, și nici judecători nu suntem. Așa că poate, dacă avem ceva de învățat din povestea omului acesta, să învățăm. Iar de nu avem, să închidem cartea. Și gura. Și să ne vedem de ale noastre, în timp ce ei îi văd de ale lor.
Harry mărturisea că el încă nu se cunoaște. Să vină la noi, în România, i-aș propune. Se pare că aici foarte mulți români îl cunosc mai bine decât se cunoaște el. Pe el, pe soția lui, pe toată familia, toate secretele regale.
Photo by Paweł Furman on Unsplash