(Întotdeauna) să asculți intuiția de mamă

22 ianuarie 2023
Postat de Mamă de Matei în Maternitate
0
(Întodeauna) să asculți intuția de mamă
(Întotdeauna) să asculți intuiția de mamă.

Și am pus întotdeauna între parenteze, ca să nu rămână cineva cu impresia că încurajez mamele să pună la îndoială ceea ce spun medicii, deși au fost atâtea cazuri unde o a doua opinie, la cererea intuiției mamei, a adus mult ajutor și claritate.

Prin urmare, hai să stabilim că întodeauna înseamnă mai mereu.

Azi e duminică, si de aproape patru zile, abia azi am băut prima gură de cafea în tihnă. Tot de atunci sunt și nedormită, și tot de aproape patru zile, copilul meu a mâncat aproape nimic.

Nu o să vă plictisesc cu drama noastră, vă spun doar că era cât pe ce să ne coste destul de mult pentru că nu am ascultat vocea intuiției mele de mamă.

Pe scurt, vreo două zile m-am tot certat în capul meu pentru că prea mă îngrijorez pentru lucruri care nu există sau pe care le exagerez.

Apoi, când intuiția a năvălit peste mine, strigând, am decis să o ascult. Oamenii din jurul meu nu pricepeau de ce sunt îngrijorată. O febră sau o răceală, a pomenit lumea până acum. Să zică lumea ce-o vrea, intuiția se tot rostogolea neliniștită în stomac…

Așa că am plecat spre București, oprindu-ne la primul spital de pediatrie din drumul nostru. Chiar după triaj, când am ajuns la consultul medicului, o erupție a început să se manifeste pe corp. Un fel de roșeață. Alergie. Ați ajuns la fix, mi-a spus medicul de gardă. Acum ar fi început să se umfle. I-a administrat un antialergic, apoi l-a consultat mai departe. Analizele de sânge au arătat și o infecție în corp.

Am primit rețeta cu tratamentul și am plecat spre casă. În mașină, m-am abținut să nu plâng. Pentru teama care mi-a tot ros inima zilele astea, și de fericire că mi-am ascultat într-un final intuiția de mamă, care știa, chiar cu câteva zile inainte de a ajunge într-un spital, că lucrurile nu sunt atât de simple pe cât par.

Este o lecție foarte valoroasă pentru mine. Sper că și pentru alții.

Mame de pretutindeni, indiferent de ceea ce vor spune oamenii, că sunteți nebune, ori exagerate, dacă voi simțiți că ceva nu este în regulă cu copilul vostru, ascultați de ceea ce inima vă spune. Chiar dacă mintea caută alte posibile explicații.

Mame ale copiilor de orice vârstă, voi ați fost casa copiilor vosștri vreme de nouă luni, iar legătura nu se rupe niciodată de tot. Mamele întotdeauna vor simți. Inima lor le va vorbi, intuiția va fi de fiecare dată vigilentă.

(Întotdeauna) să asculți intuiția de mamă, dragă lume. Pentru că intuiția de mamă este vocea legăturii dintre mamă și copil. O voce ce niciodată nu ar trebui ignorată sau redusă la tăcere.

Ps. Atât de mult l-a muncit infecția asta, încât astăzi, la patru zile de la debutul primelor simptome, și prima zi de tratament(în afară de antitermice), a dormit de la 11:30 până la ora 17:00. L-am trezit ușurel, și după vreo zece minute, ne-a spus că este foame…

Photo by Aswin on Unsplash

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.