În calitate de mame, de părinți, avem de luat o mulțime de decizii de care depind viitorul copiilor noștri. Cred că aici cel mai bun exemplu este vaccinul. Dacă există chestiuni care mai pot aștepta până când puștiul va ajunge la vârsta puterii decizionale, cum ar fi alegerea religiei, când vine vorba de sănătatea unui copil de două luni, acolo clar părintele trebuie să hotărască pe loc pentru cel mic. Și sunt absolut sigură că fiecare intervine cu toată încrederea și speranța că a făcut alegerea corectă, însă putem fi siguri de asta? Doar timpul ne va demonstra…

La primul copil, 1001 de griji îți consumă nopțile. Observi că al vecinei merge de la 11 luni în picioare, și al tău tot de-a bușilea parcurge sufrageria, că unii copii la 15 luni spun cuvinte cu sens, inteligibile, în timp ce pruncul tău abia dacă zice mama, unul mănâncă singur cu lingura în timp ce al tău încă cere mâncare blenduită.

Și uite așa ajungi să cauți pe Google posibilele cauze ale neconcordanței dintre vârsta copilului și lista de achiziții ce trebuiau aparent bifate până la un moment dat. Sigur se găsesc cel puțin două sau trei diagnostice care să aibă simptome asemănătoare cu observațiile tale. Și uite așa, până să ajungem efectiv la un doctor, mai adăugăm încă 5-6 fire de peri albi în cap. Să nu mai adaug că transmitem și copilului toată nesiguranța și neîncrederea cu care îl privim. Iar el parcă acționează influențat de temerile noastre.

Este bine să vorbim cu alte mame, să facem schimb de experiențe, eu chiar vă încurajez să faceți treaba asta, este o ușurare să vorbești cu cineva care înțelege prin ce treci, însă ce ce anume trebuie să țineți cont cu fermitate este că fiecare copil este unic.

Social-media, forumurile de mămici, accesul la informație, informația diversă aflată la dispoziția tuturor- însă de multe ori de o calitate îndoielnică, accesibilă tuturor-sunt iarăși surse care nu ar trebui să ne influențeze major în luarea deciziilor în ceea ce îi privește pe copiii noștri.

Un copil nu este ca alți copii. El este pur și simplu ca el însuși. Adică se dezvoltă în ritmul lui, are poate alte interese, iar asta este perfect în regulă. Până la urmă nici noi adulții nu avem aceleași interese sau abilități, cum au alte persoane. Unii copii pot fi atrași de citit, altora le place aventura și nu au răbdarea necesară lecturării sau potrivirii formelor. Unii achiziționează deprinderi noi pe parcurs, în timp ce alții le afișează dintr-o dată. În perioada vârstei de 1-2 ani, recepția cântărește mai mult decât expresia.  Mi se pare că există o tendință de a cere copiilor să facă lucruri care depășesc vârsta lor.  Ne așteptăm ca un copil de un an să facă ceea ce face unul de trei ani, iar asta mi se pare frustrant atât pentru părinte cât și pentru copil.

Nu este ușor să fii părinte. Cred că nu este zi în care să nu îmi fac griji pentru ceva în legătură cu copilul meu. A mâncat prea puțin,  a răcit,  nu merge încă în picioare de unul singur,  uneori e prea agitat.  Mă întreb care ar putea fi cauza și deja în mintea mea creează scenarii. Cum ar fi însă este să lăsăm lucrurile să se întâmple în ritmul lor? Să nu îi grăbim și să ne bucurăm de perioada aceasta frumoasă, care zboară asemenea unei clipiri din gene?

O mamă știe și simte atunci când ceva nu este în regulă cu puiul ei. Eu chiar cred lucrul acesta cu tărie.  Așa că dacă vi se pare că ceva nu este așa cum ar trebui, sfatul meu din inimă este să mergeți la medicul de specialitate și să verificați. Doar așa o să vă liniștiți. Copilul vostru este fix ca el însuși, nu ca al vecinei, și nici măcar ca un tipar din carte. Dacă un copil nu se potrivește descrierii din cărțile de parenting nu înseamnă că este anormal. Înseamnă că este ca el însuși.

Lăsați copiii să fie așa cum sunt. Dacă aveți chiar și cea mai mică îngrijorare sau îndoială, risipiți-le la medic, nu pe facebook.