M-am gândit un pic înainte, dacă să scriu sau nu, despre întâmplarea de zilele trecute. Totuși, cumva ne reprezintă supărarea asta pe toți și pe toate, ne plângem de cât rău ne merge, dar nu facem nimic. Nimic, în afară de a comenta pe lângă și de a judeca. La asta suntem cei mai buni.
Se întâmpla ca zilele trecute să mă aflu într-o drogherie. Așa de mult îmi place să îmi clătesc ochii cu ce produse cosmetice noi mai apar, de vară, de iarnă, nu contează. Și întotdeauna îmi iau câte ceva, chiar dacă mă costă doar 5 lei.
O cremă de corp, un ser pentru față, o mască pentru păr, un gel de duș. Ceva ce mă ține până la următoarea vizită, în jur de vreo 3-4 săptămâni.
M-am oprit la un raion de produse cosmetice, de unde mi-am luat un gel transparent de sprâncene. În stânga mea, două fete, și ele la raionul de cosmetice. În orice caz, nu erau cosmetice scumpe, și era vorba despre o marcă ce se adresează în special, adolescentelor. Cred că fetele și-au luat un gloss sau așa ceva.
Nu le-am dat prea mare atenție, în orice caz. Fetele merg la casă, să plătească. Eu rămân în același loc, întâmplător, aproape de casă, și am auzit astfel toată discuția:
Casiera: -Mama ta știe ce îți cumperi
tu?
Fata: Da, știe.
C: Și, nu are nimic de zis? Te lasă?
F: Da, mă lasă. Mi-a zis că atâta vreme
cât îmi văd de școală,
nu este o problemă. Doar să nu exagerez.
C: Daaa? I-auzi....
Și tatuajul acela de pe mână?
F: Se ia cu apă.
C: Și de unde l-ai luat?
F: Este un magazin mai în față.
C: Și mama ta ce zice?
F: Păi e un tatuaj care se ia...
nu e permanent
C: Și câți ani ai tu?
F: 10 ani, aproape 11.
C: I-auzi...fată mare, domnule...
După care fata îi urează politicos o zi bună și iese din magazin. Dovadă de bună creștere, tot timpul a răspuns la fiecare întrebare, deși ar fi putut la fel de bine să nu o facă.
La început, deși am simțit ironia casierei, m-am gândit că efectiv avea o grijă față de copii și de produsele pe care le vindea copiilor. Poate că i se părea nepotrivit să vinzi unei fetițe de 10 ani un gloss sau un rimel.
Însă, o dată ce fetele ies din magazin, doamna i se adresează paznicului:
Și atunci mi-am dat seama. Nu era grijă, era frustrare. Frustrare vărsate asupra unor fete, care i-ar fi putut fi copii. Acum, să nu credeți că mă apuc eu aici să îi fac doamnei judecata. Departe de mine acest gând. Ca psiholog, sunt convinsă că sunt niște butoane și niște răni atât de vechi, care au adus-o pe această persoană până în punctul acesta.
Eu altceva vreau să subliniez.
Comentatul de pe bară și arătatul cu degetul este sport național la noi. Mă întreb, dacă nu avem nimic bun de spus, dacă nu putem aduce o fărâmă de bine, un plus de valoare, la ce bun să aruncăm cu venin?
Ne uităm urât la copiii care fac gălăgie în magazin și arătăm acuzator spre mamă. Poate mama este copleșită oricum, la ce ne folosește să o încărcăm și mai mult? Aduce asta vreun bine societății? Sau nouă înșine? Vă asigur că nu.
Ne supărăm și facem gălăgie dacă un casier se descurcă mai greu, poate este începător, poate are o zi grea. Dacă stăm cu cinci minute în plus la rând, se prăbușește lumea. Cum adică, noi, să stăm la rând?!
Ne plângem că nu avem străzi curate și cu toate astea, aruncăm pe jos fără regret ambalaje, mucuri de țigară, în loc să așteptăm până la primul coș de gunoi, sau până acasă, în cazul în care chiar nu găsim coș de gunoi pe drum.
Sursă foto articol: Kalhoefer_Designs from Pixabay