Am participat miercuri la un seminar de parenting, organizat de către Urania Cremene în București. O mai întâlnisem pe Urania pe facebook, nu știam prea multe despre ea, însă cert este că ceea ce auzisem despre cursurile ei, erau numai lucruri bune. Și adevărate am descoperit apoi. I-am sorbit fiecare cuvințel iar cele 3 ore scurse mi s-au părut a fi doar 5 minute. Aș fi rămas în sală să o mai ascult încă o săptămână, dacă lucrul acesta ar fi fost posibil. Pe scurt, de 16 ani predă, deci este un fost trainer, iar de 6ani s-a specializat pe parenting. Asta înseamnă zeci de cărți de specilitate citite, cursuri de specilizare în străinătate, formându-și astfel propriile tehnici de parenting.

Așadar, iată cele mai utile idei și sfaturi pe care le-am aplicat chiar îndată ce am ajuns acasă, după curs.

Iubește-ți copilul necondiționat

Și asigură-te că el simte și știe. Asta înseamnă că este conștent  că îl iubești ca persoană, însă nu ești de acord cu comportamentul lui, care nu reprezintă decât o bucățică din ceea ce îl definește. Fă-l să realizeze că persoana diferă de comportament. De câte ori nu ai folosit sau nu ai auzit fraza „Dacă nu mergi acasă, să știi că plec și te las în parc” Pe lângă faptul că este total nepotrivită, în timp copilul va fi conștient că tu nu îți vei îndeplini amenințarea, deci treaba asta nu va mai funcționa. Ce poți face? Oferă-i variante atractive. De exemplu „Ce-ai zice să mergem acasă și să ne jucăm jocul X” sau „Dacă plecăm acum, ajungem acasă la timp, ca să pregătim gustarea ta favorită”. Sună altfel, nu-i așa?

Bătaia e ruptă din Rai, pentru că locul ei nu este acolo

 Știu, că uneori simți că nimic nu mai funcționează, și că asta este ultima soluție. Trebuie să meargă, măcar de frică. Ei bine, știai că frica, teama, stresul cresc adrenalina în corpul uman? Și că sunt necesare 48 de ore pentru ca ea să fie eliminată? Iar adrenalina împiedică corpul să se mai dezvolte normal. Exact așa ne îmbolnăvim din cauza stresului. Organismul nostru nu mai funcționează în asemenea condiții. Dacă le administrăm asemenea injecții de mici, una peste alta, imaginează-ți cum se vor dezvolta ca adulți. Poate măcar asta te va face să te gândești de două ori înainte de a țipa la el sau de a-l lovi.

Să nu dizolvăm responsabilitatea

Câți dintre noi nu folosim pluralul când vorbim despre bebe?  „Bună. Noi suntem Matei și avem 11 luni” sau „ Haide mami să ne schimbăm scutecul” sau „Ne facem și noi temele?”. Toate acestea duc în timp la dizolvarea responsabilității, adică cumva în subconștient rămâne termenul de noi și nu de el. El este cel care este schimbat de scutec, el este cel care trebuie să își facă temele. „Matei, nu cumva este timpul să îți faci temele?” De asemenea, este bine să lăsam copilul să facă singur ceea ce poate face singur, în siguranță, desigur. Dacă arată interes că vrea să mănânce singur cu lingura, încurajează-l, nu-i îi da peste mâna doar pentru ca să îl hrănești tu mai departe. Lasă-l să-și lege șireturile, să își tragă tricoul pe el, chiar dacă îl ia pe dos. Procesul de învățare este lung, dar este sănătos dar mai ales util pentru viitorul lui de adult. Toate se întâmplă în pași mici, dar siguri.

Nu îl izolăm de restul familiei/grupului ca și formă de pedeapsă ( așa cum mi-a recomandat un doctor pediatru, care mi-a spus că Dacă plânge, îl închideți și îl lăsați acolo. Pediatru, 2018 

 Haide să ne imaginăm că ești foarte supărat sau nemulțumit, sau că ai făcut ceva greșit. În loc să te înțeleagă sau să te ajute, persoana dragă, te invită frumușel să ieși afară cu scopul de a te gândi la ceea ce ai făcut (?!). Nu sună bine, nu-i așa? Exact asta facem noi cu copii atunci când îi punem la colț, când îi trimitem în camera lor. Cum ar trebui să procedăm? Să îi îmbrățișăm și să le explicăm unde au greșit, dar mai întâi de toate să empatizăm. Să îi întrebăm ce i-a determinat să facă așa, care le este supărarea. Ori dacă suntem noi prea nervoși și nu reușim să ne ținem sentimentele în frâu, să mergem noi în altă cameră să ne calmăm, și abia apoi să discutăm. Sigur vom evita multe cuvinte grele și neadevărate, pe care le-am putea regreta mai târziu.

Să avem răbdare. Copiii sunt în plin proces de învățare

 Chiar înainte de a merge de-a bușilea, copiii învață datorită curiozității, iar procedeul este testarea. Așa că le putem repeta de 10 ori că dacă aruncă un pahar pe gresie, acesta se va sparge, el tot va încerca și de 10 ori dacă este nevoia, ca să îți aprobe teoria. Posibil să facă mai multe bășicuțe până te va crede pe cuvânt că cuptorul frige, și nu este bine să pună mâna.

Să nu le spunem NU

 „Nu ai voie!” „Nu pleca de lângă mine!” „Nu arunca paharul!”. După cuvântul nu, copilul nu mai aude nimic. Ai putea la fel de bine să spui „Nu, bla,bla,bla”. Și atunci cum ai putea să procedezi? Spune-i ce să facă. „Rămâi lăngă mine” „Lasă paharul jos” înseamnă cu totul altceva.

Să nu le minizăm problemele

Ce înseamnă o ceartă cu colega de bancă pe lângă facturile tale care țipă să fie achitate? O nimica toată, desigur. Însă pentru el, este importantă. Ce poți face? În primul rând ascultă-l, oferă-i interesul tău și empatizează. Întreabă-l cum se simte, ce s-a întâmplat, de la ce a pornit totul, astfel afli și gravitatea situației. Nu lua problema asupra ta, adică nu te oferi să mergi la școală și să îi împaci pe cei doi, ci lasă-l pe el însuși să își rezolve problemele. Întreabă-l ce ar putea face în cazul acesta și încurajează-l să își rezolve conflictul ( atâta timp cât nu este grav,desigur). În felul acesta îl ajuți să iți gestioneze singur relațiile, mai târziu, în viitor.

Împlică-l în treburile casei

  Cei mai mulți copii sunt urcați dimineața în mașină, lăsați la școală, apoi la afterschool, apoi aduși acasă tot cu mașina, li se servește masa, urmând o ora două de activități si apoi somnul. Copiii trebuie să știe că mâncarea nu vine de-a gata, ci este gătită, că rufele nu ajung singure în dulap, că praful nu se aspiră singur. Chiar de la vârste mici, permite-i să stea în preajma ta atunci când gătești. Dacă nu poate ajuta, lasă-l să se joace pe lângă tine. Dă-i voie să „ajute” cu împăturitul hainelor, chiar dacă la început mai mult te va încurca. Copiii învață explorând, dar mai ales prin joacă. Dă-i voie să fie copil, dă-i voie să exploreze.

Și aș mai avea atât de multe să vă spun, dar cu siguranță vor urma articole viitoare pe această temă. Înainte să ne educăm copiii, este nevoie să ne educăm noi ca părinți. De ce? Pentru că am moștenit o educație de „Copilul trebuie sărutat numai în somn”  și atunci trebuie să ne dezbrăcăm de această cutumă și să îmbrățișăm tehnici noi de parenting.

În mâinele noastre stau acum cele mai frumoase resurse ale pământului și ale viitorului. Copiii. Ei cresc oricum, însă educația depinde în primul rând de noi.

PS1. Nu v-am rugat până acum să distribuiți vreun articol, însă de data aceasta vă invit să îl dați mai departe. Știu sigur că există părinți care nu au timp poate, sau imposibilitate financiară de a participa la un asemenea curs, astfel că rândurile de mai sus pot ajunge la orice părinte care își dorește să modeleze frumos generația de mâine.

PS2. M-ar interesa și părerea voastră referitor la metodele de mai sus. Dacă sunteți sau nu de acord cu ele. Vă invit așadar și la o dezbatere. Aici sau pe Facebook.