Ce îşi doreşte o mamă de băiat

10 noiembrie 2015
Postat de Mamă de Matei în Fără categorie
9

Recunosc de la bun început că nu la băieţel mă gândeam atunci când am aflat că am rămas însărcinată. Mintea îmi zbura la o mică balerină, la fustiţe  cu tul roz si la codiţe cu fundiţe. Soţul meu în schimb, voia un partener de joacă pentru Fifa. Cred că ştim deja cine a fost cel mai fericit când am aflat ca vom avea un băieţel.
La ecografia de 12 săptămâni Matei s-a decis să îmi dezvăluie…realitatea. Devreme, ce-i drept, dar probabil a auzit gândurile mele şi a decis că este mai bine să îmi acorde timp să mă obişnuiesc cu ideea.
Cu ruşine mărturisesc acum, că pe atunci am plecat spre casă îngândurată. Nu mă priceam la băieţi. Cum am să mă descurc? Nici despre creşterea unei fetiţe nu ştiam prea multe, însă fiind şi eu fată la rândul meu, credeam că asta va face apropierea mai uşoară, că aş fi găsit mai repede soluţii la problemele ei, prin care trecusem şi eu la un moment dat.
Astăzi însă băiețelul meu are un efect asupra mea aşa cum nu aş fi crezut vreodată. E ca un drog de care sunt dependentă, o iubire fără margini îmi bucură inima, o iubire necunoscută şi nemaintalnită până acum.
Să fii mama de băiat este o provocare. Nu spun că a fi mama de fată este mai uşor, mă refer aici la responsabilitatea mamelor de băieţi pe care o au faţă de lume, faţă de viitoarea nora. Dacă fetele se nasc cu instinctul de familie dezvoltat sau îl dobândesc pe parcursul vieţii, la băieţi trebuie oarecum „implementat”.
Simt că am datoria să cresc un băiat care să ştie să aibă grijă de familia lui, să îşi respecte soţia şi să îşi iubească copiii. Uşor de zis, greu de făcut.
Bărbatul este capul familiei, cel care îşi protejează cuibul. Însă pentru asta are nevoie să ştie să îşi exprime sentimentele, să gestioneze problemele şi relaţiile, să fie deschis şi să ştie să comunice.
Care este planul meu ? Păi în primul rând nu mă voi sfii să îi arăt că îl iubesc, am să îi sărut obrăjorii şi am să îl îmbrăţişez de câte ori va avea nevoie şi atâta timp cât îmi va permite. Am să încerc să îl învăţ să vorbească despre orice şi să nu îi fie ruşine să recunoască atunci când cevaî l doare. Apoi am să îi plasez sarcini şi responsabilităţi. Să îşi spele farfuria, să ude o floare, să dea cu aspiratorul sau să bage rufe în maşina de spălat. Nu îl voi trata ca pe un obiect preţios, îi va folosi să ştie câte puţin din toate.
Tatăl lui abia aşteaptă primul joc de Fifa, primul şut în minge precum şi prima iubire a fiului său. Îmi doresc să îi văd pe cei doi bărbaţi din viaţa mea apropiaţi, cu pasiuni în comun şi cel mai important, copilul să aibă încredere în tatăl său şi să îl considere un model în viaţă.
Voi incerca să cresc un băiat care să nu caute acordul meu în toate, voi incerca să educ un bărbat care îşi iubească şi să îşi respecte soţia, alături de care să găsească rezolvare la problemele lor. De la mine să ceară cel mult un sfat, decizia finală însă să le aparţină. Ştiu, nu îmi va fi uşor, dar de-a lungul timpului, am văzut prea multe căsnicii destrămate din cauza geloziei mamelor, sau din cauza educatiei pe care băieţii au primit-o acasă. Eu nu vreau să fiu una dintre acele mame posesive.
Îmi doresc ca băiatul meu să împrumute valorile tatălui sau. Pentru care noi suntem pe primul plan, care prin noi trăieşte, care pentru fericirea noastră ar muta munţii din loc. Care de câte ori i-am spus că este imposibil, şi-a găsit motivaţia în noi de a face totul posibil.
Mă simt responsabilă, ca mama de băiat, să cresc un bărbat independent, sigur pe el, căruia să nu îi fie teamă îşi arate sentimentele, dar mai ales care să fie mândru de familia lui, pe care singur o va clădi.

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.