Recenzie "Anotimpuri colorate"-carte de poezii pentru copii

Să devii mamă este în aceeași măsură bucurie, recunoștință dar și o mare responsabilitate. Da, ar trebui să spunem lucrurilor pe nume. Maternitatea nu se îmbracă în fiecare zi în roz. Și nu are în fiecare zi gust de înghețată sau ciocolată. Uneori este amară ca o cafea tare, care te ține trează o noapte întreagă. Alteori are gust dulce ca de miere cu nucă. Iar câteodată este ca o binecuvântată salată de legume servită după sărbătorile de iarnă. Citește mai mult...

Iubirea copilui mic față de părintele său este poate cel mai frumos lucru din lume. Un lucru limitat temporal

Joaca, cea mai folositoare unealtă a părintelui

Mie nu-mi place să mă joc. Uite că am spus-o. Să mă joc ore în șir, să urlu ca o mașină de poliție, să fugăresc dinozauri, să mă ascund după uși în timp ce ne împușcăm cu pistoalele. Să modelez roboței din plastilină sau din nisip kinetic, când uneori aș vrea doar să stau. Sau să fac baie. Sau să dorm. Să ne drăgălim, să ne pupăm, să ne hîrjonim sau să ne batem cu pernele, da, cu tot dragul. Dar să joc roluri, acolo nu este punctul meu foarte, nu-s prea jucăușă, să spunem.  Însă jocul este unul dintre cele mai importante canale de comunicare ale copiilor, și de aceea fiecare părinte ar trebui să se joace de-adevăratelea cu copilul său, măcar 15 minute. Dar să fie veritabile, după regulile lor.

Este plăcut să te joci toată ziua. Până la urmă, cred că acesta era visul nostru, al tuturor, atunci când eram copii. Însă atunci când devii adult, jucăriile și jocurile preferate sunt altele, cum este și firesc. Să ajungi la o compatibilitate cu copiii, presupune să cauți copilul din tine și să-l aduci la joacă. Lucru care nu este întotdeauna cel mai simplu.

Rețete de jocuri pentru părinți și copii

Însă cum ar fi dacă v-aș spune că există o carte ce se numește Rețete de Jocuri? ( în linkul atașat găsiți și cuprinsul cărții, ca să vă faceți o idee). O carte, unde în mod explicit, adică cu imagini și toate instrucțiunile necesare, sunt descrise o varietate de jocuri pe care puteți juca împreună cu cei mici? Autorul acestei cărți este Dr. Larry Cohen, Psiholog și psihoterapeut de copii în Statele Unite ale Americii. Alte două cărți le găsesc utile, de același autor, și anume Rețete împotriva îngrijorării și Arta hârjonelii care cuprind multe idei de jocuri pentru calmarea fricilor copiilor și părinților, respectiv idei de jocuri fizice.

Datorită Otiliei Mantelers și  Parenting Academy  îl puteți întâlni live, la București, sau îl puteți urmări de acasă, în transmisiune directă. Dr Larry Cohen ne va vorbi timp de opt ore despre joacă, despre ce ascunde de fapt nevoia de joacă a copiilor noștri. Ne va dezvălui despre cât de valoroasă este această unealtă în construirea și solidificarea relației dintre noi și copiii noștri, dar mai ales, cum să o folosim, căci nu-i așa, cei mai mulți dintre noi suntem cam neîndemânatici când vine vorba despre joacă. Biletul în sală costă 350 de lei iar pentru vizionarea online prețul este de 229 de lei. Biletele pot fi achiziționate de aici: https://bit.ly/2Nxa0xE

Ce vom învăța, ce vom exersa și cu ce vom pleca acasă la finalul zilei:

Care sunt primii păși către joacă – pentru toți acei care nu știu cum să înceapă
Cum să te uiți înăuntrul tău – propriile emoții puternice;
Cum să gândești că un părinte jucăuș;
Cum să învățam compasiunea față de noi înșine;
Care sunt punctele dureroase pe care ne apăsa copiii și ne aduc la suprafața durerile vechi;
Călătoria ta pe drumul “a fi parinte”;
Cum să creezi o “echipa interioara” care să înlocuiască “criticul interior”;
Cum să te conectezi prin joc și empatie cu copilul tău;
Cum setezi limite comportamentelor neraționale ale copiilor;
Care este cea mai bună cale de a soluționa conflictele în familie;
Ce trebuie să faci pentru a crește încrederea copiilor;
Cum să ne ajutăm copii în momentele în care simț emoții puternice: furie, teamă, tristețe; Citește mai mult...

Recenzie „Zuleiha deschide ochii”

Începând de astăzi în fiecare zi de joi, veți găsi pe blog recenzia unei cărți. De asemenea,fiecare a treia joi a fiecărei  luni va fi dedicată unui autor român, pe cât posibil autori contemporani. Și astfel demarez un nou proiect pe blog Un autor român pe lună. 🙂

Deoarece este ultima carte citită, iar amintirea emoției încă îmi mai gâdilă pielea de câte ori mă gândesc la ea, prima recenzie din acest an este dedicată romanului de debut „Zuleiha deschide ochii”-Guzel Iahina. Ei bine, așa debut să tot ai!

Cartea este magistrală! A urcat rapid în topul cărților mele preferate. Să vă spun și de ce.

Detaliile povestirii sunt atât de minuțioase dar în același timp atât de concrete și lin înșirate, încât nu cred că va putea vreodată vreo ecranizare să surprindă toată emoția, atmosfera, specificul fiecărui personaj.

Povestea este foarte bine construită și structurată. Ți se prezintă o situație, întâmplare la care se tot adaugă altele. Nu te muncești să îți aduci aminte vreun element al poveștii și nici nu stai pe gânduri ca să faci legături cu pasajele trecute, ca să poți să pricepi ansamblul. Citești absorbit cu totul în poveste, parcă ai fi acolo, în cadrul de prim plan al acțiunii. Citește mai mult...

Rândurile de mai jos le-am scris încă de anul trecut. Zac de ceva timp într-o ciornă, nu-mi venea să le eliberez. Însă cumva suprapuse cu perioada de început de an nou, cu rezoluții și planuri noi, cred că este un moment oportun ca acest articol să vadă lumina online-ului. Totul a plecat de la o știre citită în presă și care a fost ulterior difuzată și la tv.

O fetiță de doi ani a murit la Spitalul Fălticeni din cauza anemiei severe. Bunica fetiţei le-a povestit medicilor că micuţa a fost hrănită doar cu lapte şi ceai. Bunica a spus că a fost hrănită doar cu lapte şi ceai. Copila se afla doar în grija tatălui pentru că mama sa este plecată la muncă în străinătate. Cei doi părinţi mai au trei copii. Familia este din comuna suceveană Preuteşti. Când a văzut că mezina se simte rău, tatăl a dus-o soacra lui, care locuieşte în comuna Horodniceni. Femeia s-a speriat şi a sunat la 112. Copila a fost preluată de o ambulanţă şi transportată la Spitalul Fălticeni, unde a fost diagnosticată cu anemie severă şi insuficienţă respiratorie. (Sursa: aici)

Nu judec mama. Departe de mine acest gând. Însă ce pot spune este că m-a pus serios pe gânduri. Citește mai mult...

Mie nu-mi place să mă joc.

Uite că am spus-o. Să mă joc ore în șir, să urlu ca o mașină de poliție, să fugăresc dinozauri, să mă ascund după uși în timp ce ne împușcăm cu pistoalele. Să modelez roboței din plastilină sau din nisip kinetic, când uneori aș vrea doar să stau. Sau să fac baie. Sau să dorm. Să ne drăgălim, să ne pupăm, să ne hîrjonim sau să ne batem cu pernele, da, cu tot dragul. Dar să joc roluri, acolo nu este punctul meu foarte, nu-s prea jucăușă, să spunem.  Însă jocul este unul dintre cele mai importante canale de comunicare ale copiilor, și de aceea fiecare părinte ar trebui să se joace de-adevăratelea cu copilul său, măcar 15 minute. Dar să fie veritabile, după regulile lor.

Însă copiilor le place să se joace cu părinții lor.

Și am observat acest lucru cel mai bine în perioada aceasta luuuuuuungă de vacanță în care am rămas împreună acasă. Inclusiv tati, care s-a ales cu varicelă, așa că ieșitul afară nu a fost de prea multe ori o variantă. Pentru mine a fost puțin dificil, pentru că a trebuit să mă ocup și de cumpărături, deci o vreme am pierdut-o prin magazine, așa că timpul dedicat pregătirii de Crăciun-de la curățenie, până la mâncare- a fost mult mai puțin față de cât aș fi avut nevoie.

Una peste alta, așteptam cele două-trei zile libere dintre sărbători ca să ieșim la un loc de joacă. „O să respir și eu o oră, îmi spuneam.” Însă știți ce? Matei nu a vrut să meargă, a preferat să rămânem în casă, și să ne jucăm împreună! Este măgulitor și o bucurie mare pentru noi ca părinți, însă în același timp asta înseamnă disponibilitate permanentă. Adică joacă doar cu pauză de masă și de somn.

Este plăcut să te joci toată ziua. Până la urmă, cred că acesta era visul nostru, al tuturor, atunci când eram copii. Însă atunci când devii adult, jucăriile și jocurile preferate sunt altele, cum este și firesc. Să ajungi la o compatibilitate cu copiii, presupune să cauți copilul din tine și să-l aduci la joacă. Lucru care nu este întotdeauna cel mai simplu.

Modul cel mai simplu în care putem transforma joaca în ceva plăcut-Să ne jucăm cum vor ei, nu cum ne place nouă

Aceste două săptămâni acasă, doar în trei, mi-a adus în atenție multe lucruri. Și sunt recunoscătoare pentru această ocazie, chiar dacă a venit sub forma unei varicele. Noi avem multe piese de lego, Foooooarte multe. Cele mai frumoase mașini și avioane le construiește tati, eu nu-s atât de talentată. Eu m-am obișnuit de ceva vreme să joc jocurile inventate de Matei după regulile lui, în timp ce tati este atât de implicat încât își formează propria viziune asupra jocului, și simte nevoia să-și aducă aportul. iar Matei nu este de acord de fiecare dată și uite așa se strică cheful, jocul, dispoziția. Și mă aleg cu doi copii bosumflați. Cel mai bine am văzut asta atunci când costruiesc. Tati vede viitoarea mașină albă cu uși negre, în timp ce Matei consideră că ar merge mai bine o ușă galbenă și una albastră. Și supărarea-i gata.

Să ne jucăm cum vor ei, nu cum ne place nouă. Citește mai mult...

Grădinița este primul mediu instituționalizat în care copiii învață să urmeze reguli precise, autoritatea este alta decât mama. Există o programă școlară care trebuie urmărită zilnic. Copiii întâlnesc alți copii, fiecare deosebit în felul lui, și învață să conviețuiască unii cu ceilalți. La trei, patru și chiar cinci ani, nu este chiar simplu să gestioneze toate acele sentimente și trăiri care vin de-a valma și care până la încheierea programului îi încarcă atât de mult. Citește mai mult...

Și noi ce ne mai jucăm? (P)

Despre cum au fost ultimele două săptămâni pentru noi, nu aș vrea să vă povestesc. Cu răceală, cu semienteroviroză. Atât de mult m-am rugat să iau eu răceala, căci până la urmă ruga mi-a fost ascultată. Și am întâmpinat răceala cu brațele deschise. Încă încerc să îmi revin. Asta așa, ca să-mi explic cumva semi-absența de pe blog.

Atunci când copilul este bolnăvior, ai face orice să-l pui pe picioare. Îi cauți zâmbetul larg dar găsești doar niște ochișori grei, obosiți. Îi cauți veselia molipsitoare, însă nu-i nici urmă de ea. Este unul dintre cele mai grele momente,  în care ai muta cerul și pământul, doar ca să se facă bine.

Vă doresc tuturor sănătate și la cât mai multă joacă!

Și pentru că tot vorbim de joacă… Este luna cadourilor, a jucăriilor, deci a jocului cât este ziua de lungă!

Zilele trecute am încercat un joc nou. Nu l-am mai jucat până acum, deci impresia este la cald.  Îmi place mult când am parte de astfel de premiere împreună cu Matei, mai ales pentru că ador să îl văd cum se descurcă în situațiile noi. Ideea jocului MonsterSlap, adică Prinde Monstrul, de la Ravensburger-Ara Toys, este foarte haioasă (mânuțele acelea lipicioase sunt foarte amuzante), însă recunosc că nu credeam că îl va prinde pe Matei. Așa cum veți vedea în video-ul de mai jos, regula principală a jocului este să prinzi un monstru anume, cu mânuța lipicioasă. Mă gândeam că se va plictisi, însă nici pe departe. Două ore ne-am jucat, am râs, s-a bucurat de fiecare reușită, atunci când prindea câte un monstru. S-a întâmplat să prindă chiar doi deodată, iar atunci chiar era mare bucurie.

Beneficiile jocului sunt multiple: ajută la formarea gândirii logice( face asocieri-trebuie să prindă monstrulețul indicat de săgeată), ajută coordonarea mână-ochi(lui i-a plăcut mai mult să-i agațe decât să-i pescuiască), motricitatea fină, recunoasterea personajelor după semne distincte( spre exemplu, dacă avea dubii legat de un personaj, îl ajutam spunându-i să caute monstrul cu patru ochi, sau pe cel roz). Cel mai mare beneficiu este totuși distracția și bucuria lui atât de mult așteptată zilele acestea. După ce am terminat jocul, am luat-o de la capăt. Dar să știți că monștrii au ajuns înapoi pe masă tot cu ajutorul mânuței lipicioase, și nu toți deodată, asta e clar, căci doar aveam tot timpul din lume, pentru ce să ne îmbulzim?

După toată panica creată de monștri, eroii noștri preferați, Eroi în pijamale-căci tot era aproape ora de culcare-au venit să ne salveze. Pentru asta desigur, a fost nevoie să recompunem echipa: Șopi, Bufnița și Pisoi. Ați ghicit, este vorba despre puzzle-uri. Nu sunt primele seturi pe care la avem de la Ravensburger. Îmi place mult calitatea pieselor, colțurile nu se îndoaie cu una, cu două, mai ales când artistul nu are răbdarea necesară să le potrivească. Eu sunt o împătimită a puzzle-urilor, visez la ziua în care voi înșira mii de piese pe masă, și voi lucra la un puzzle cu lunile. Mai este mult până acolo, mai ales cu cât domnișorului îi place să le desfacă ca să le refacă. Își oferă singur provocările.

Îmi place puzzle-ul pentru că antrenează răbdarea, logica și atenția. Dar mai ales răbdarea lucrurilor mărunte sau migăloase Citește mai mult...

Poveștile oamenilor care (ne) inspiră 

Oferă-mi cinci cărți și o cafea bună și zău că cinci zile nu îți mai cer nimic. Literalmente. Unii găsesc relaxare într-o seară în oraș, alții într-o excursie sau chiar într-un film bun. Locul meu ideal de relaxare ar fi un divan cu perne pufoase așezat lângă geam și un teanc de cărți. Pentru că în acele pagini mai vechi sau mai noi, regăsesc povești de viață. Nu ni se mai poate întâmpla nimic nou. Orice lucru imaginabil sau neimaginabil așteaptă să fie descoperit în punctele negre unite pe foile albe, care se aștern sub ochii noștri și din care avem atâtea de învățat, fără să riscăm prea multe. Nu de puține ori am găsit soluții sau explicații chiar și în romanele mai puțin cunoscute ori care nu au adunat cele mai multe recenzii pozitive.

Totuși, atunci când ridici ochii din rândurile manuscriselor, te așteaptă realitatea. Te așteaptă oameni a căror poveste de viață te  miri că nu este cuprinsă deja în paginile unui roman. Am cunoscut astfel de oameni. Care mă inspiră și pe care mă consider norocoasă că i-am cunoscut. Și vreau să le transmit poveștile mai departe, pentru că merită să fie știute și aplaudate, dar și pentru ca să ne reamintim că omenirea are încă atât de multe lucruri frumoase de oferit.

Vorbind de cărți, ajungem la semne de carte. Cele mai spectaculoase sunt cele realizate manual, iar dacă mai au și motive tradiționale, merită toate atența noastră. Nicoleta Toma  este creatoare de frumos, iar dibăcia și pasiunea meșteșug și tradițional, sunt oricând o inspirație bună.

semne de carte

Sursă foto: arhivă personală

Pe Nico o știu de mai puțin de un an, însă am avut ocazia să stăm mult de vorbă. Am descoperit că avem câte ceva în comun. Om de financiar, ca și mine de altfel, dar care abia așteaptă să ajungă acasă ca să dea cifrele pe fire colorate și modele spectaculoase.

Povestește cu emoție despre proiectul ei, Semn în cartea ta. Și-ar dori să dedice mai mult timp și vreme pasiunii sale și își pune sufletul fără inegalități de măsură în tot ceea ce lucrează. Mai întâi au fost semnele de carte, acum realizează aceleași însemne și pe tricouri din bumbac organic.  Toate produsele hand-made ale Nicoletei le puteți găsi pe pagina de Facebook Semn în cartea ta. Mai mult, lucrările ei se găsesc și într-un magazin de suveniruri din București. (Wow!) dar și la un magazin din centrul Berlinului. (Wow!X2)

semne de carte

Sursă foto: Arhivă personală

Î: Cum a începutul totul? De unde dragostea pentru cusut și împletit? 🙂

R: Totul a inceput cu fiecare lucrusor cusut, brodat, crosetat de bunica mea. Ea a murit cand eu aveam 6 ani, insa Doamne cate minunatii a lasat in urma! Obiecte , haine asupra carora si-a pus amprenta si talent, mult talent. Tot timpul mi s-a spus ca pe al meu l-am mostenit de la bunica, si ca sa nu dezamagesc pe cei ce spuneau acest lucru, studiam, reproduceam modelele traditionale culese de dansa, si incet incet pe unele mi le-am insusit ca atare, pe multe altele le-am imbogatit… imi place mie sa spun . Si ca sa vezi coincidenta, talentul referitor la meseria mea de baza, tot de la ea l-am mostenit. Bunica mea fiind tot contabil.

Î: Ce te inspiră cel mai mult? Cum îți vin ideile pentru modelele noi?

R: Sunt inspirata si complet fascinata de modul in care simbolurile universale au fost preluate in ornamentica noastra populara, au fost adaptate diferit de la o zona la alta, imbogatite si imbinate atat de frumos in purul nostru stil romanesc. Modelele vechi sunt cele noi, iar cele noi tot in cele vechi le gasesc. Ele reprezinta pecetea noastra romaneasca.

semne de carte

Sursă foto: Arhivă personală

Î: Cum reușești să menții un echilibru între cele două ocupații? Știu că ai un job full time, cum îți împarți timpul astfel încât să faci ceea ce îți place, ceea ce te împlinește?

R: Atunci cand incep sa cos timpul se dilata, nu mai exist eu fizic , ci doar un izvor nesecat de energie care vrea sa iasa la suprafata, sa fie transmis mai departe. Si atunci e usor.

 

Î: Știu că semnele tale de carte au ajuns departe și că au depășit granițele țării. Spune-ne puțin cum s-a întâmplat, este chiar o poveste faină.

R: Raspunsul sunt : Oamenii !!! Sensibili la frumos, romani, dar si straini aleg semnele de carte cusute de mine sa le fie alaturi in lecturile lor, aleg sa poarte tricourile cusute de mine cu ocazii care de care mai importante, o nunta in India, un cocktail la Paris. Acesti oameni sunt cei care duc mai departe simbolurile nostre stramosesti, sunt cei care le arata lumii.

semn in cartea ta

Sursă foto: Arhivă personală

Î: Te-ai vedea  să faci asta în viitorul apropiat, să spunem?

R: Da, da si iar da, pentru ca nu ma mai pot opri.

 

Î: Ce a ajutat cel mai mult ca visul tău să prindă contur? Care a fost momentul care te-a dezechilibrat la un moment dat și cum l-ai depășit?

R: Totul a venit de la sine, a prins contur incet dar sigur. M-a ajutat smerenia cu care am privit indeletnicirea aceasta, m-au ajutat emotiile, respectul si credinta in frumusetea a ceva ce s-a nascut din purul romanesc. Cand pleci la drum cu toate bagajele acestea, nu te poate destabiliza nimic.

semn in cartea ta

Sursă foto: Arhivă personală

Î: Cum ți-ai gândit proiectul pe mai departe? Ce îți dorești să transmiți prin intermediul acestuia?

R: Pe mai departe incerc sa imi imprietenesc clientii cu mediul inconjurator, oferidu-le in primul rand informatie si apoi produse care sa dainuie in timp si care sa-i aduca mai aproape de natura si nu impotriva ei, produse cu impact cat mai redus asupra mediului.  Vreau ca pe langa bumbacul organic pe care imi aplic cusaturile cand vine vorba de tricouri sa educ si sa aduc cusaturi realizate pe traiste, haine din in , canepa , panza tesuta la razboi manual.

Mi-as dori din suflet sa intelegem cu toti ca daca fiecare dintre noi nu face un efort cel putin in sensul de a respecta aceste traditii si mai departe de a le sprijinii prin a creea o cerere a acestor produse, ele se vor pierde. Aleg sa sustin mestesugurile vechi si vreau sa le dau sansa sa spuna povesti noi. M-as bucura ca si voi care cititi aceste randuri sa faceti acelasi lucru. Citește mai mult...

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.